Prima pagină » Economic » CE cere României să armonizeze legislația națională privind vehiculele scoase din uz cu cea a UE

CE cere României să armonizeze legislația națională privind vehiculele scoase din uz cu cea a UE

CE cere României să armonizeze legislația națională privind vehiculele scoase din uz cu cea a UE
România are termen două luni pentru a armoniza legislația națională cu cea a UE în privința actualizării listei de excepții de la interdicția de a utiliza metale periculoase, precum plumbul, mercurul și cadmiul, în materiale și componente ale vehiculelor, a anunțat, joi, CE

România are termen două luni pentru a armoniza legislația națională cu cea a UE în privința actualizării listei de excepții de la interdicția de a utiliza metale periculoase, precum plumbul, mercurul și cadmiul, în materiale și componente ale vehiculelor, a anunțat, joi, CE, potrivit Mediafax.

Scopul este ca acestea să nu contamineze mediul odată cu ajungerea vehiculelor la sfârșitul duratei de viață utilă.

O cerere similară a fost adresată de CE Slovaciei.

Legislația care vizează vehiculele scoase din uz trebuia să intre în vigoare la sfârșitul anului trecut, se arată într-un comunicat al CE. La sfârșitul lunii ianuarie, Comisia a transmis României și Slovaciei scrisori de punere în întârziere.

România a răspuns că o lege de transpunere a directivei este avută în vedere, dar nu a fost încă adoptată, și nu a comunicat CE niciun termen în acest sens, se arată în comunicat. Slovacia a anunțat că va adopta în aprilie un decret în sensul cererii executivului comunitar, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

„La recomandarea comisarului pentru mediu, Janez Potocnik, Comisia trimite, așadar, avize motivate și solicită țărilor să se conformeze în termen de două luni. În cazul în care cele două țări nu fac acest lucru, Comisia poate deferi cazurile Curții de Justiție a UE”, potrivit comunicatului.

România trebuie să transpună în legislația națională o directivă din 2011, privind vehiculele scoase din uz, care actualizează lista materialelor și componentelor exceptate de la interdicția privind utilizarea plumbului, a mercurului, a cadmiului și a cromului hexavalent pentru vehiculele introduse pe piață după 1 iulie 2003.

Directiva modifică reglementări comunitare din 2000, care prevăd că statele trebuie să instituie sisteme de colectare și să se asigure că vehiculele ajunse la sfârșitul duratei de viață utilă sunt transferate către instalații de tratare autorizate și dezmembrate înainte de tratare. Țările membre trebuie să se asigure că toate componentele periculoase din punct de vedere ecologic sunt valorificate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cifrele de ultimă oră care îi îngrijorează pe români! Crește din nou mortalitatea infantilă
Digi24
„Poate junk food e mâncarea cea bună și cealaltă e rea”. Trump și-a lăudat preferințele alimentare neschimbate „de 50 de ani”
Cancan.ro
Cabral și Andreea Ibacka divorțează după 15 ani de căsnicie! Zvonurile s-au transformat în realitate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Planul lui Nicușor Dan pentru un nou guvern. Bolojan și Grindeanu, variante excluse de prim-ministru - SURSE
Mediafax
Prezicerea lui Stolojan: Primul candidat de prim-ministru va cădea la vot
Click
Cine este cel mai așteptat invitat la nunta Simonei Trașcă? „Mi-a dat binecuvântarea lui să fac un copil!”. Când face blonda cununia civilă? „E în zi sfântă”
Digi24
Putin și-a scos fosta dirigintă la cină. A venit la volanul unui SUV Aurus să o ia de la hotel
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Ce se întâmplă doctore
Cât de bine arată Andreea Tonciu în costum de baie! Bruneta face furori la plajă cu silueta sa: „Îmi place să încerc câte puțin din toate”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Șeful ANAF: „În perioada următoare probabil o să vindem un Ferrari”. Se anunță controale la bogații cu averi nejustificate
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI: Un tip după ce ia Viagra: – A fost bine! Pe masă în bucătărie, pe maşina de spălat, pe unde s-a putut....
Descopera.ro
De ce unele creiere gândesc mai repede decât altele?