Prima pagină » Știri externe » Valerie Trierweiler, partenera noului președinte francez, va continua să lucreze ca jurnalistă

Valerie Trierweiler, partenera noului președinte francez, va continua să lucreze ca jurnalistă

Valerie Trierweiler, partenera noului președinte francez, va continua să lucreze ca jurnalistă
Partenera președintelui francez François Hollande, jurnalista Valérie Trierweiler, va continua să lucreze la Paris Match, unde va scrie în domeniul culturii, a anunțat directorul de redacție al săptămânalului, relatează AFP.

Partenera președintelui francez François Hollande, jurnalista Valérie Trierweiler, va continua să lucreze la Paris Match, unde va scrie în domeniul culturii, a anunțat directorul de redacție al săptămânalului, relatează AFP.

„Ne-am întâlnit joi cu Valérie Trierweiler, am discutat. Valérie mi-a prezentat opțiunea sa de a rămâne jurnalistă, de a lucra, de a continua să își facă meseria, iar noi am hotărât să o susținem în alegerea sa”, a declarat Olivier Royant pentru postul Europe1.

Colaborarea se va face „prin intermediul unor întâlniri regulate, de două până la trei ori pe lună, în paginile de Cultură ale publicației. Pot fi recenzii de cărți, interviuri, expoziții, pe care le va semna”, a precizat Royant.

Statutul Valériei Trierweiler în cadrul săptămânalului, la care lucrează din 1989 și unde a fost mult timp jurnalistă în domeniul politic, era dezbătut de mai multe luni, din cauza noului ei rol.

În toamnă, când partenerul său a fost desemnat candidat al socialiștilor, Paris Match a anunțat că ea nu mai putea să participe la ședințe de redacție. Jurnalista muncea de acasă, pe un laptop.

„Tratarea cuplului prezidențial (de către Paris Match) va fi independentă și justă”, a dat asigurări Royant, admițând totodată „că vor exista suișuri și coborâșuri”.

La începutul lui martie, Valérie Trierweiler și-a exprimat, într-un mesaj postat pe Twitter, „furia”, după ce s-a descoperit într-o fotografie pe prima pagină a săptămânalului Paris Match, „propria publicație”.

Valérie Trierweiler este angajată, de asemenea, la postul de televiziune Direct 8, unde a moderat o emisiune pe teme politice până în octombrie.

Într-un interviu în care a vorbit despre rolul său de Primă Doamnă a Franței, Valérie Trierweiler a spus că „nu va fi o păpușă de porțelan” și că intenționează să își continue activitățile ca jurnalistă.

Întrebări similare se pun și despre o serie de alte jurnaliste, partenere ale membrilor noului Guvern francez.

Postul public de radio France Inter tocmai a anunțat încetarea emisiunii lui Audrey Pulvar, partenera ministrului „Redresării Productivității” Arnaud Montebourg.

Miniștrii Muncii Michel Sapin și Educației Vincent Peillon sunt, de asemnea, căsătoriți cu jurnaliste din presa scrisă.

Sindicatul Național al Jurnaliștilor (SNJ) le-a invitat recent să „se distanțeze de acoperirea unor evenimente în care riscă să intervină relațiile lor devenite publice”, pentru „a nu fi suspectate de conflicte de interese”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!