ORAȘUL MILIONARILOR. Peste 17% familii dețin o avere de peste 1 milion de dolari

ORAȘUL MILIONARILOR. Peste 17% familii dețin o avere de peste 1 milion de dolari
Publicat: 05/06/2012, 15:30
Actualizat: 05/06/2012, 15:30

Singapore are de departe cei mai mulți milionari ca procentaj din populație, orașul-stat fiind urmat de Qatar și Kuweit, în timp ce SUA continuă să domine topul mondial al țărilor cu cei mai mulți bogați, potrivit unui raport prezentat marți de Boston Consulting Group (BCG).

Numărul familiilor cu avere de peste 1 milion de dolari a crescut anul trecut în Singapore la 188.000, reprezentând 17,1% din totalul gospodăriilor din metropola cu o populație de 5 milioane de oameni, cunoscut pentru industria serviciilor financiare și devenit unul dintre cele mai importante centre bancare offshore din lume.

Tot mai mulți milionari aleg Singaopre ca reședință, datorită taxelor mici și calității ridicate a vieții.

Cofondatorul Facebook Eduardo Saverin a renunțat la începutul anului la cetățenia SUA pentru a se muta în Singapore, procedura fiind finalizată la scurt timp înainte de listarea la bursă a rețelei de socializare. Coincidență sau nu, succesiunea evenimentelor a stârnit controverse în Statele Unite, Saverin fiind criticat că și-ar fi schimbat reședința pentru a evita plata taxelor pe câștigul obținut în urma ofertei publice inițiale a companiei.

Pe locul al doilea în top este Qatarul, unde 14,3% dintre familii au averi mai mari de un milion de dolari, la o populație de 1,9 milioane de persoane.

Qatar rezerve uriașe de gaze naturale și va găzdui campionatul mondial de fotbal FIFA World Cup 2012, amintește Bloomberg.

Statul numără 47.000 de familii milionare, principala sursă de avere fiind exporturile de petrol și gaze, care generează peste 50% din PIB. Qatarul a ajuns astfel să se laude cu cel mai mare Produs Intern Brut pe locuintor din lume, după Liechtenstein.

Pe locul al treilea în topul realizat de Boston Consulting se regăsește Kuweitul, de asemenea un mare exportator de petrol, unde 11,8% dintre familii au o avere de peste un milion de dolari. La o populație de 3,6 milioane de persoane, Kuweitul este reședința a 63.000 de gospodării bogate.

Petrolul generează peste 95% din veniturile din export ale Kuweitului, iar guvernul a anunțat în 2010 că va investi 130 miliarde de dolari până în 2015 pentru a reduce dependența economiei de hidrocarburi și a diversifica sectorul privat.

Cea mai bogată țară europeană este Elveția, reședința a 322.000 de familii cu averi de peste un milion de dolari fiecare. Elveția are de asemenea cel mai mare număr de superbogați raportat la totalul populației, 11 din fiecare 100.000 de familii controlând averi de peste 100 milioane de dolari.

Cu o populație de 7,7 milioane de locuitori, Elveția este afectată în plan economic de criza datoriilor de stat din zona euro, în timp ce SUA și mai multe guverne din UE fac presiuni pentru reformarea regulii secretului bancar.

În Hong Kong locuiesc 212.000 familii milionare, reprezentând 8,8% din total, procentaj care îi asigură locul 5 în topul Boston Consulting. Fosta colonie britanică, cu o populație de 7,2 milioane de locuitori, concurează strâns cu Singapore pentru statutul de principal centru financiar, comercial și de transporturi al Asiei. De asemenea, Hong Kongul este cunoscut drept „poarta către China”, datorită legăturilor economice strânse cu China continentală.

Locul al șaselea este ocupat de Emiratele Arabe Unite, unde 5% dintre gospodării dețin averi de peste un milion de dolari. Cele șapte emirate, cu o populație de peste 8 milioane de locuitori, numără 57.000 de familii bogate, majoritatea fiind expați din Vest care locuiesc în Dubai sau Abu Dhabi.

Statele Unite se remarcă în top pe locul al șaptelea, deși au cel mai mare număr de familii bogate. Un total de 5,13 milioane de familii din SUA au adunat peste un milion de dolari, în scădere cu 129.000 față de 2010. Cu 322 milioane de locuitori, SUA a reușit să producă 15 dintre cei mai bogați 40 de miliardari ai lumii, potrivit unui top realizat de Bloomberg.

Israelul ocupă locul al optulea, cu 83.000 de familii cu averi de peste un milion de dolari, reprezentând 3,6% din totalul gospodăriilor. Cu o populație de 7,8 milioane de locuitori, economia israeliană se bucură de o perioadă de boom a industriei IT locale, produsele de înaltă tehnologie alăturându-se diamantelor și agriculturii în rândul celor mai importante exporturi ale țării.

Taiwanul, care împarte cu China statutul de fabrică de electronice a lumii, avea 246.000 de familii cu avere la sfârșitul anului trecut, adică 3,2% din totalul gospodăriilor, la o populație puțin mai numeroasă decât a României, de 23,2 milioane de locuitori.

Top 10 este închis de regatul Bahrain, cu 8.000 de gospodării bogate, echivalentul a 3,2% din numărul total de familii. Cu 1,3 milioane de locuitori, exporturile de petrol generează 60% din PIB-ul Bahrainului.

În Japonia, numărul gospodăriilor cu averi de peste 1 milion de dolari a scăzut anul trecut la 1,57 milioane, sau 2,9% din totalul familiilor. După numărul bogaților, Japonia, cu o populație de 125 milioane de locutiori, ocupă locul al doilea în lume după SUA și reușește să se mențină pentru încă un an în fața Chinei, unde numărul familiilor cu avere a crescut în 2011 de la 1,23 milioane la 1,43 milioane.

Belgia se laudă cu 134.000 de familii milionare, sau 2,9% din total, la o populație de 10,4 milioane de locuitori. Politicienii belgieni au reușit anul trecut să formeze un guvern după 541 de zile de negocieri, în timp ce criza datoriilor de stat a făcut ravagii în zona euro, împingând în sus costurile de finanțare și pentru Belgia.

Irlanda, care are în derulare un acord de finanțare externă cu UE, FMI și BCE, este reședința a 33.000 de familii milionare în dolari, în pofida prăbușirii pieței imobiliare în urma crizei financiare din 2008. După patru ani de măsuri dificile de austeritate, economia Irlandei pare că s-a stabilizat.

Olanda numără 152.000 de gospodării cu avere de peste 1 milion de dolari, reprezentând 2,1% din total. Economia olandeză este în recesiune, însă excedentul comercial semnificativ și rolul de hub de transporturi pentru Europa garantează stabilitatea financiară a populației.

Numărul familiilor bogate din Germania a crescut anul trecut de la 320.000 la 345.000, în timp ce Italia și Spania, noile protagoniste ale crizei din zona euro, au înregistrat scăderi, potrivit raportului Boston Consulting.

În Franța locuiesc 200.000 de familii bogate, în Marea Britanie 411.000, în stagnare față de 2010, iar în Canada indicatorul a crescut de la 175.000 la 185.000 de gospodării.

Una dintre cele mai solide creșteri a fost înregistrată în India, unde numărul gospodăriilor care controlează active de peste 1 milion de dolari a crescut anul trecut la 162.000, de la 134.000 în 2010.

Boston Consulting estimează că averile private vor crește în următorii cinci ani cu o rată anuală de 1,8% în America de Nord și Europa de Vest, după ce au scăzut cu 0,9%, respectiv 0,4% în 2011. În Japonia, pilonul oriental al „vechii ordini mondiale”, averile vor urca cu 0,8% până în 2016.

În contrast, economiile emergente din Asia vor afișa o rată medie creștere de peste 11% a averilor privatre în următorii cinci ani, potrivit raportului.

La nivel mondial, avererea privată a crescut anul trecut cu 1,9%, la 122,8 miliarde de dolari, iar rata medie de creștere estimată până în 2016 este de 4,3% pe an.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște,...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani...
Scandal uriaș la Eurovision. Fanii au fost oripilați
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Cubanez de 29 ani, prins în timp ce încerca să treacă Prutul înot din Moldova...