Prima pagină » Economic » Cum explică managerul Fondului Proprietatea votul reprezentantului său în cazul insolvenței Hidroelectrica

Cum explică managerul Fondului Proprietatea votul reprezentantului său în cazul insolvenței Hidroelectrica

Cum explică managerul Fondului Proprietatea votul reprezentantului său în cazul insolvenței Hidroelectrica
Fondul va fi listat la Bursa de la Varșovia.

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP), a explicat că Oana Truță, reprezentantul FP în Consiliul de Administrație al Hidroelectrica, nu a avut un mandat din partea Fondului pentru modul în care să voteze în ședința în care s-a decis intrarea în insolvență a Hidroelectrica. El a precizat că există clauze de confidențialitate care interzic membrilor CA să raporteze ce se discută și modul în care ei votează în CA.

„Nu dăm mandate membrilor din consilii. Ei trebuie să-și folosească propria experiență și propriile cunoștințe când iau decizii în cadrul consiliului. Nu le spunem niciodată să voteze într-un fel sau în altul”, a spus Greg Konieczny într-o conferință de presă.

Gândul a scris marți că administratorul Fondului Proprietatea a precizat, într-un raport publicat pe site-ul Bursei de Valori București, că a aflat pe 18 iunie, de pe site-ul Tribunalului București, despre cererea de insolvență a companiei. Cu trei zile înainte însă, la ședința din 15 iunie a Consiliului de Administrație (CA) al Hidroelectrica în care s-a decis intrarea în insolvență a participat și Oana Truță, reprezentantul Fondului în CA al Hidroelectrica.

Managerul FP a comentat plastic decizia autorităților statului de a recurge la intrarea în insolvență a Hidroelectrica, spunând că „este opțiunea > pentru a rezolva problema de lichiditate a companiei”. 

Pe de altă parte, reprezentantul FP a avertizat că procedura insolvenței la Hidroelectrica este una riscantă și ridică semne de întrebare în legătură cu derularea viitoarelor oferte publice.

„Insolvența este un semn de întrebare privind siguranța viitoarelor oferte publice. Imediat după ce a apărut informația (privind cererea de insolvență la Hidroelectrica, n.r), investitorii ne-au întrebat ce se va întâmpla cu viitoarele oferte publice. Este foarte important acum să se arate angajament că se va continua procesul de privatizare”, a afirmat Konieczny.

Managerul FP a mai precizat că Fondul va face tot ce este legal posibil să se opună în cazul în care administratorul judiciar al Hidroelectrica ar propune vânzarea de active în cadrul procesului de insolvență.

Contractele cu „băieții deștepți”, motivul deschiderii procedurii de insolvență

Între principalele motive pentru care Hidroelectrica a ajuns să ceară deschiderea procedurii de insolvență se numără și contractele bilaterale, crede oficialul Fondului Proprietatea, care este de părere că există două variante pentru rezolvarea acestei probleme, fie anularea, fie renegocierea lor astfel încât prețul să fie stabilit la nivelul pieței.

Greg Konieczny și-a exprimat speranța ca procesul de insolvență la Hidroelectrica să dureze cât mai puțin, iar valoarea companiei să crească după parcurgerea procesului de reorganizare.

De asemenea, Konieczny a anunțat că acționarii FP au aprobat, miercuri, listarea Fondului Proprietatea la bursa de la Varșovia. Obiectivul FP este ca listarea la Varșovia să aibă loc în circa 13 săptămâni.

Într-o primă fază, listarea va fi mai întâi tehnică, fără vânzare de acțiuni, și va fi intermediată de un consorțiu format din JP Morgan, UniCredit Group și KBC Securities.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!