Prima pagină » Știri » Accident grav în Bihor. O femeie a murit, iar fiica ei în vârstă de doi ani a fost rănită grav

Accident grav în Bihor. O femeie a murit, iar fiica ei în vârstă de doi ani a fost rănită grav

Accident grav în Bihor. O femeie a murit, iar fiica ei în vârstă de doi ani a fost rănită grav
O femeie a murit, iar fiica ei în vârstă de doi ani a fost rănită grav, în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică, în afara localității Arpășel, județul Bihor, după ce mașina în care se aflau, condusă de un bărbat de 29 de ai, a intrat într-un copac, apoi s-a răsturnat.

Potrivit inspectorului principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, accidentul a avut loc pe drumul județean 709, în afara localității Arpășel, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Un bărbat de 29 de ani din Batăr, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Franța, pe fondul neatenției a pierdut controlul direcției, autoturismul a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un copac, apoi s-a răsturnat”, a declarat Dinu.

În urma accidentului, o femeie de 28 de ani din Batăr a murit, iar fiica acesteia, o fetiță de doi ani, a suferit multiple leziuni, fiind în stare gravă.

Fetița a fost transportată cu elicopterul SMURD la un spital din Timișoara.

„Fetița este în stare gravă, cu traumatism cranian sever și a fost transportată de un elicopter la Timișoara. Noi am preluat-o de la Salonta”, a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful SMURD Bihor.

Șoferul mașinii, tatăl fetiței de doi ani, a scăpat fără nicio rană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Legătura dintre vitamina B12 și cancer. Ce au descoperit oamenii de știință?