Prima pagină » Știri » Peste 4.500 de solicitări la ambulanță, în ultimele 24 de ore, din cauza caniculei

Peste 4.500 de solicitări la ambulanță, în ultimele 24 de ore, din cauza caniculei

Peste 4.500 de solicitări la serviciile de ambulanță au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, din cauza caniculei, 164 de persoane având nevoie de îngrijiri medicale pentru lipotimii și deshidratări, potrivit datelor centralizate de Ministerul Sănătății.

Serviciile de ambulanță au mobilizat 1.013 autospeciale pentru intervențiile în caz de urgență, iar la nivel național au fost organizate 1.337 puncte de prim ajutor, precizează ministerul.

Tot în ultimele 24 de ore, nu a fost raportat niciun deces cauzat de caniculă.

În această perioadă, Ministerul Sănătății coordonează direcțiile de sănătate publică, serviciile de ambulanță și unitățile de primiri ugențe,pentru punerea în aplicare a planurilor de măsuri necesare pentru reducerea riscurilor medicale.

Pentru prevenirea incidentelor din cauza temperaturilor extreme, Ministerul Sănătății recomandă populației să asculte sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 și 18.00.

În perioadele de caniculă, sunt recomandate consumul de lichide (între 1,5 și doi litri pe zi) și de fructe și legume proaspete, precum și îmbrăcămintea lejeră, din fibre naturale, de culori deschise.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!