Prima pagină » Știri politice » Antonescu: „ÎN FIECARE NOAPTE, la ușa conștiinței mele apar ei…”

Antonescu: „ÎN FIECARE NOAPTE, la ușa conștiinței mele apar ei…”

Antonescu:
Cine-l vizitează pe Crin noapte de noapte

Președintele interimar Crin Antonescu a declarat, duminică, la Timișoara, că Traian Băsescu „se ascundea”, în timpul Revoluției din decembrie 1989, „într-un birou al nomenclaturii comuniste”, iar în timpul mineriadelor „organiza trenurile pentru mineri”.

„Nu știu cum întâmpină noaptea Traian Băsescu și Monica Macovei. La ușa conștiinței mele, în fiecare noapte apar ei, cei care au căzut atunci și ne întreabă acum «ce ați făcut cu sângele nostru?», «ce ați făcut cu jertfa noastră, întreagă și curată?»”, a spus Crin Antonescu, la mitingul anti-Băsescu care s-a desfășurat la Timișoara.

Referindu-se la faptul că președintele suspendat al României, Traian Băsescu, „amenință cu Europa”, Antonescu a afirmat că „România este în Europa prin jertfa curată a miilor de tineri ai Timișoarei, din decembrie 1989”.

Potrivit lui Antonescu, în timpul Revoluției din decembrie 1989, Traian Băsescu se afla „într-un birou al nomenclaturii comuniste”.

„În 1989, în decembrie, oamenii și-au dat viața, mulți eram pe străzi, iar Băsescu se ascundea într-un birou al nomenclaturii comuniste, după cum a recunoscut, iar Monica Macovei era procuror”, a afirmat Antonescu.

Totodată, potrivit președintelui interimar, în timpul mineriadelor din 13 – 15 iunie, „când oamenii erau bătuți și fugăriți, Traian Băsescu era în Guvern și organiza trenurile pentru mineri, iar Monica Macovei era procuror și nu a zis nimic”.

„Nu ne vor scoate din Europa”, a conchis Crin Antonescu.

USL a organizat în Piața Unirii din Timișoara un miting anti-Băsescu, la care au participat, potrivit jandarmilor, aproximativ cinci mii de persoane, însă organizatorii spun că în Piața Unirii au fost 15.000 de oameni.

Mai multi participanți au purtat tricouri albe cu mesaje precum „BĂ!SE taie pensiile”, „BĂ!SE taie salariile”, „BĂ!SE duce țara de râpă”, „DA, din jucător îl facem spectator”.

De asemenea, oamenii au avut pancarte cu mesaje precum: „Votează DA la referendum”, „Mergem la VOT” și „Hai la referendum”.

La miting au susținut discursuri și scriitorul Mircea Dinescu și actorul Dorel Vișan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!