Prima pagină » Știri politice » Băsescu: Nu abandonez doar pentru că vor să mă facă la Rahova coleg cu Adrian Năstase

Băsescu: Nu abandonez doar pentru că vor să mă facă la Rahova coleg cu Adrian Năstase

Băsescu: Nu abandonez doar pentru că vor să mă facă la Rahova coleg cu Adrian Năstase

Președintele suspendat, Traian Băsescu, s-a declarat convins, miercuri seară, că nu va pierde referendumul din 29 iulie, spunând că are obligația ca șef de stat ales să meargă până la capăt și să nu abandoneze doar pentru că scriu unii că vor să îl facă coleg la Rahova cu Adrian Năstase.

„Am obligația să merg până la capăt, nu vreau să abandonez doar pentru că scriu ei că vor să îmi pună brățări pe la Rahova, să mă facă coleg cu Adrian. De care sincer îmi pare rău, dar asta e, toți avem o responsabilitate în fața legii”, a spus Băsescu, la dezbaterea organizată miercuri seară în curtea sediului Grupului pentru Dialog Social (GDS).

El a subliniat că nu va pierde referendumul, răspunzând unei femei care anticipa ce evenimente „sumbre” vor avea loc după scrutinul din 29 iulie.

De asemenea, Băsescu i-a spus lui Gabriel Liiceanu că este relaxat în aceste zile pentru că are sentimentul că și-a făcut datoria.

Președintele suspendat a cerut sprijinul societății civile în această campanie, arătând că, deși în România sunt ONG-uri destule, „societatea civilă face pași înapoi” pentru că se retrage din viața politică, din susținerea unor idei, în condițiile în care „valorile democratice trebuie susținute tot timpul pentru că democrația în România s-a demonstrat a fi fragilă”.

El a dat exemplul scriitorului Mircea Cărtărescu, care a revenit la a exprima opinii politice după ce renunțase.

„Cărtărescu s-a hotărât să facă pasul înapoi, iată că a trebuit să revină acum pentru că a simțit că frige”, a argumentat Băsescu.

Liiceanu a ținut să îi răspundă, arătând că Mircea Cărtărescu s-a oprit pentru că „e foarte greu la un moment dat să treci de la Platon și Shakespeare la Ponta și Antonescu” și că intelectualii s-au retras din politică pentru că viețile lor au fost distruse de politică și politicieni sau pentru că au fost păcăliți de acei reprezentanți pe care au hotărât să îi susțină în trecut.

„Suntem prizonieri ai unui clase politice (…)Poporul cade în groapă prin inconștiența lui, noi cădem în groapă pe conștiența noastră”, i-a spus Liiceanu lui Băsescu.

Dezbaterea de la terasa din curtea GDS a fost bruiată timp mai multe zeci de minute de scandările unui grup de aproximativ 15 protestatari, mulți dintre ei fiind din grupul care a manifestat și în fața sediului de campanie al lui Băsescu, înainte de prima conferință de presă a acestuia.

Protestatarii, care aveau o portavoce, au scandat timp de aproximativ o jumătate de oră lozinci împotriva lui Băsescu, chiar dacă cei câțiva jandarmi care asigurau ordinea la eveniment au încercat să îi îndepărteze din poarta sediului GDS.

Președintele suspendat nu și-a întrerupt însă discursul, făcând apoi câteva referiri la protestatarii respectivi: „Vă asigur că este pe larg transmis de Antena 3 cum au reușit ei, pe bani, să boicoteze o reuniune a președintelui la GDS”.

Ulterior, el a arătat că atmosfera îi aduce aminte de începutul anilor ”40, când întâlnirile politice erau sabotate: „E ca la începutul anilor ’40, cu sabotarea întâlnirilor. Așa știu ei să guverneze”.

La dezbaterea de la sediul GDS au mai fost prezenți și fostul președinte al ICR Horia Roman Patapievici, președintele Fundației Creștin-Democrate, Teodor Baconschi, ambasadorul Austriei la București, Michael Schwarzinger, consilieri politici de la ambasadele SUA și Marii Britanii.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marcel Ciolacu despre participarea lui Nicușor Dan la Consiliul de Pace: „Aș fi decis din prima zi că trebuie să mergem în Statele Unite, să stăm la aceeași masă cu Trump”
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Moarte violentă pentru Gheorghe Chindriș. Cum a fost ucis fostul director la Cupru Min
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
Florin Barbu: „Ministerul Agriculturii a fost singurul minister care în anul 2025 a avut o economie de 14% la fondul de salarii.”
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Premieră în Bosnia și Herțegovina: un robot umanoid a fost prezentat la Sarajevo