Prima pagină » Economic » Hellvig, după auditul din MDRT pentru perioada în care Udrea a fost ministru: Jaf cu banul public

Hellvig, după auditul din MDRT pentru perioada în care Udrea a fost ministru: Jaf cu banul public

Hellvig, după auditul din MDRT pentru perioada în care Udrea a fost ministru: Jaf cu banul public
Concluzia raportului de audit în MDRT, pentru perioada 2009-2012, în ceea ce privește Compania Națională de Investiții (CNI) și PNDI este că a avut loc un "jaf cu banul public", a declarat luni, într-o conferință de presă, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Hellvig.

Planurile de achiziții ale MDRT pentru perioada 2009-2012 au inclus cumpărarea de capace de toaletă în valoare de 15.000 de euro, potrivit rezultatelor unui audit efectuat în instituție, a declarat luni, într-o conferință de presă, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Hellvig, informează Mediafax..

El nu făcut public numărul capacelor de toaletă.

„V-am spus suma. Nu mă ocup de capacele de WC în minister”, a spus Hellvig.

El a prezentat luni concluziile unui raport de audit în MDRT pentru perioada în care conducerea instituției a fost asigurată pe Elena Udrea (PDL).

În ceea ce privește Compania Națională de Investiții și Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii concluzia auditului este că a avut loc un „jaf cu banul public”, potrivit lui Hellvig.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cea mai utilă aplicație pentru românii din Spania. Îți arată ce mănânci, unde să apelezi în caz de nevoie și ce drepturi ai
Digi24
Ce va face Adrian Veștea dacă nu primește susținerea PNL pentru postul de premier
Cancan.ro
GESTUL făcut de Dan Alexa după ce și-a petrecut noaptea cu Andreea Popescu. Unde s-a dus glonț celebrul antrenor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție incendiară! Costumul de baie i-a scos în evidență formele generoase
Adevarul
Cristian Păun la „Interviurile Adevărul”: „Nominalizarea lui Adrian Veștea nu m-a surprins”
Mediafax
Dacă mănânci nuci înainte de culcare, experții spun că vei vedea aceste rezultate
Click
Feli Donose a schimbat prefixul într-un mod inedit. Cu cine a sărbătorit artista? „Te iubesc. Și pe tine, și pe mine.”
Digi24
Ce miniștri pregătește Adrian Veștea? Anunțul momentului despre noul Guvern și programul politic
Cancan.ro
Andreea Popescu, prima reacție după scenele din club cu Dan Alexa! NU mai plânge după antrenor
Ce se întâmplă doctore
Noroc cu carul pentru aceste trei zodii. Săptămâna care le poate schimba destinul financiar! Banii vor veni mult mai ușor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 10 cele mai înmatriculate SUV-uri noi în România (2026)
Descopera.ro
Astronomii au dezmințit o teorie despre expansiunea Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, cum se numesc rudele Papei?
Descopera.ro
Lumina albastră nu (mai) este principalul vinovat pentru insomnie