Prima pagină » Economic » FMI anticipează că discuțiile cu Grecia vor dura până în septembrie

FMI anticipează că discuțiile cu Grecia vor dura până în septembrie

FMI anticipează că discuțiile cu Grecia vor dura până în septembrie
Discuțiile dintre Grecia și instituțiile creditoare, referitoare la noile măsuri de economii, se vor prelungi până în septembrie, a anunțat joi Fondul Monetar Internațional (FMI).

Discuțiile dintre Grecia și instituțiile creditoare, referitoare la noile măsuri de economii, se vor prelungi până în septembrie, a anunțat joi Fondul Monetar Internațional (FMI), informează Mediafax, citând AFP.

„Ne așteptăm ca discuțiile asupra programului de reforme să continue până în septembrie”, a declarat David Hawley, purtăror de cuvânt al FMI, în timp ce o misiune de inspectori ai FMI, Comisiei Europene și ai Băncii Centrale Europene (BCE) se află la Atena pentru evaluarea finanțelor publice.

Hawley a adăugat, într-o conferință de presă la Washington, că rezultatul vizitei de evaluare este prematur de anticipat.

Sosiți marți la Atena, experții troicii trebuie să evalueze stadiul măsurilor drastice de austeritate cerute autorităților de la Atena în schimbul noului program de susținere în valoare de 130 de milairde de euro, acordat în februarie pentru evitarea falimentului țării.

De rezultatul evaluării depinde furnizarea unei noi tranșe de ajutor, de circa 30 de miliarde de euro, necesară pentru refinanțarea Greciei.

În urmă cu două săptămâni, FMI a indicat că există întârzieri în aplicarea programului de reducere a deficitului bugetar.

Reprezentanții troicii și cei ai Ministerului elen al Finanțelor au discutat miercuri seara un program de economii de 11,6 miliarde de euro, din bugetele pe 2013 și 2014, potrivit unei surse guvernamentale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Eduard Novak neagă relația cu bruneta voluptoasă. Fostul ministru nu recunoaște nici după 4 ani legătura cu una dintre consilierele sale
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Digi24
Cum ar fi fabricat procurorul Teodor Niță un dosar penal pentru schimbarea din funcție a unui șef de la Garda de Coastă
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Ce se întâmplă doctore
3 zodii de femei care pot avea parte de schimbări majore în următorii 10 ani. Ambiția le poate duce departe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a inventat furculița?
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!