Prima pagină » Știri externe » GROAPĂ COMUNĂ descoperită în Bosnia, lângă memorialul de la Srebrenița

GROAPĂ COMUNĂ descoperită în Bosnia, lângă memorialul de la Srebrenița

GROAPĂ COMUNĂ descoperită în Bosnia, lângă memorialul de la Srebrenița
O groapă comună cu rămășițele a șase musulmani bosnieci decedați de moarte naturală și îngropați de membri olandezi ai Căștilor Albastre, după prăbușirea Srebreniței în 1995, a fost descoperită joi lângă memorialul dedicat celor 8.000 de musulmani masacrați de forțele sârbe bosniace, relatează AFP.

„În cursul lucrărilor de exhumare efectuate astăzi (joi), am găsit rămășițe ale unei femei. Credem că șase musulmani au fost înhumați în acest loc, chiar în fața memorialului de la Srebrenița”, a declarat, pentru agenția bosniacă Fena, Amor Masovici de la Institutul bosniac pentru persoane date dispărute.

„Potrivit unor foști militari olandezi care au fost mobilizați aici, aceste persoane au murit de moarte naturală pe 11 și 12 iulie 1995, iar militarii i-au îngropat”, a declarat el.

Cu puțin înainte de sfârșitul conflictului interconfesional din Bosnia (1992-1995), forțele sârbe din Bosnia au ucis aproximativ 8.000 de bărbați și băieți musulmani, în decurs de câteva zile, după ce au preluat controlul asupra Srebreniței, pe 11 iulie 1995.

După preluarea controlului asupra enclavei, mii de musulmani s-au retras în apropierea bazei militarilor olanezi, sperând să fie protejați.

Prezenți la Srebrenița, o zonă declarată „zonă protejată de ONU”, membri olandezi ai Căștilor Albastre, în număr mic și slab înarmați, nu au intervenit pentru a împiedica masacrul.

Experți legiști căutau această groapă comună de mai mulți ani, însă abia după ce au primit informații de la un fost membru olandez al Căștilor Albastre au reușit să o localizeze, a precizat Masovici.

Această descoperire a avut loc în contextul în care joi secretarul general al ONU Ban Ki-moon a efectuat o vizită la memorial, la finalul unui turneu de o săptămână în regiunea Balcanilor. Peste 5.600 de victime ale masacrului au fost îngropate aici, după ce au fost exhumate din gropi comune și identificate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!