Prima pagină » Economic » Mini-aqualand la Băile Figa, în urma unei investiții de 800.000 de euro

Mini-aqualand la Băile Figa, în urma unei investiții de 800.000 de euro

Mini-aqualand la Băile Figa, în urma unei investiții de 800.000 de euro
Un mini-aqualand cu trei tobogane, în care au fost investiți 800.000 de euro, este, de vineri, noua atracție turistică de la Băile Figa din Bistrița-Năsăud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria Beclean a inaugurat, vineri, trei tobogane uriașe la Băile Figa, prevăzute cu bucle și serpentine, o atracție în plus pentru parcul balnear pe care l-au frecventat, în acest an, 65.000 de turiști.

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a declarat că în mini-aqualand au fost investiți, anul acesta, în total, 800.000 de euro.

„Cu acești bani s-au achiziționat cele trei tobogane, dar s-a realizat și stația de filtrare a apei. De asemenea, s-au achiziționat 50 de panouri solare care încălzesc apa, a fost amenajată piscina cu apă dulce care creează efect de valuri și s-a montat pavaj pe 1.400 de metri pătrați”, a spus Nicolae Moldovan.

Mini-aqualand-ul a fost licitat în februarie 2012, iar în luna martie a acestui an, lucrarea a fost adjudecată.

„Deși are termen de finalizare data de 9 august, ne-am grăbit puțin pentru ca oamenii să se poată bucura și vara aceasta de tot ce s-a făcut. S-a lucrat bine și suntem mulțumiți. Pe tobogane vor avea acces doar acele persoane care plătesc, în plus față de taxa de intrarea (care este de 10 lei – n.r.), alți 10 lei. Pentru aceasta vor primi o brățară specială, pe care o vor purta pe lângă cea primită la intrare. Supraveghem zona cu camere de luat vederi fiindcă vrem să știm tot ce se întâmplă. Nu e nimic nesigur dacă sunt respectate regulile, dar, dacă se va întâmpla ceva, Doamne ferește, vrem să știm cine e de vină”, a spus primarul Nicolae Moldovan.

Edilul a declarat că, în total, în parcul balnear Băile Figa s-au investit până în prezent, peste trei milioane de euro, din care jumătate de la bugetul local al orașului Beclean și jumătate fonduri europene și bani de la bugetul de stat.

„Anul acesta, de la deschiderea sezonului, peste 65.000 de oameni au venit la Băile Figa. Noile atracții sperăm să le placă și să vină cât mai mulți să se bucure de ce am făcut aici pentru ei”, a spus Nicolae Moldovan.

Primarul a declarat că investițiile de la Băile Figa nu se opresc aici. În lunile septembrie-noiembrie, după încheierea sezonului estival, aici va mai fi amenajată încă o piscină hexagonală cu apă sărată încălzită, care va fi acoperită în timpul iernii, iar vara descoperită.

Anul viitor, la Băile Figa se va contrui un „Crazy river” cu 500.000 de euro, de asemenea o zonă de agrement care va atrage și mai mulți turiști.

Complexul Băile Figa și-a adjudecat, anul acesta, titlul de „Cel mai bun proiect turistic din Regiunea Nord-Vest”, în cadrul unei gale organizate, la începutul lunii mai, la București. În competiție au fost înscrise 700 de planuri administrative, toate cu finanțare europeană, inițiate de primari de comune și de orașe sau de președinți de consilii județene din toată țara, iar în finală s-au calificat 92, la cele 12 secțiuni.

Băile Figa sunt administrate de Primăria Beclean. Ele sunt deschise, în sezonul estival, zilnic între orele 8.00 și 22.00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!