Prima pagină » Economic » Bursele europene au deschis în urcare, în așteptarea unor măsuri de stimulare a economiei

Bursele europene au deschis în urcare, în așteptarea unor măsuri de stimulare a economiei

Bursele europene au deschis în urcare, în așteptarea unor măsuri de stimulare a economiei
Bursele europene au deschis miercuri în urcare, datorită speculațiilor că marile bănci centrale vor lua noi măsuri pentru stimularea economiei, în contextul evoluțiilor economice îngrijorătoare din Asia, Statele Unite și Europa.

Bursele europene au deschis miercuri în urcare, datorită speculațiilor că marile bănci centrale vor lua noi măsuri pentru stimularea economiei, în contextul evoluțiilor economice îngrijorătoare din Asia, Statele Unite și Europa, informează Mediafax.

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,3% în debutul ședinței de tranzacționare și este în creștere cu 12% de la minimul acestui an, atins pe 4 iunie.

Bursele asiatice au scăzut, iar piața elvețiană este închisă miecuri cu ocazia unei sărbători naționale.

În zona datelor economice, un indice al producției industriei manufacturiere din China a afișat stagnare în iulie, fiind la un pas de contracție, iar exporturile Coreei de Sud au încetinit, la fel și inflația, sugerând că măsurile de stimulare a economiei nu au dat roade.

În Statele Unite, economiștii anticipează că datele pregătite pentru această săptămână vor indica stagnarea industriei manufacturiere în iulie.

Rezerva Federală a Statelor Unite va încheia miercuri o ședință de politică monetară de două zile, investitorii așteptând indicii privind intențiile băncii centrale americane de a derula o nouă rundă de „relaxare cantitativă” pentru stimularea economiei, a treia de la falimentul Lehman Brothers.

Banca Centrală Europeană (BCE) a programat pentru joi următoarea ședință de politică monetară, iar piețele așteaptă noi măsuri anticriză.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Destinația Anului 2026 în România: Orașul de pe Bega a câștigat marele premiu!