Prima pagină » Economic » BNR achiziționează prin licitație șase autovehicule blindate

BNR achiziționează prin licitație șase autovehicule blindate

BNR achiziționează prin licitație șase autovehicule blindate
Valoarea estimată a contractului fiind de 3,94 milioane de lei, fără TVA.

Banca Națională a României (BNR) intenționează să achiziționeze șase autovehicule speciale pentru transport de valori, valoarea estimată a contractului fiind de 3,94 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț publicat de BNR.

Este vorba de două autospeciale blindate pentru transport valori și patru autovehicule de teren blindate pentru escortă.

„Actualele mașini sunt din anii ’90, iar securitatea transportului banilor este un lucru esențial pentru Banca Națională”, a explicat pentru gândul consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. 

Contractul intră sub incidența acordului privind contractele de achiziții publice, tipul procedurii de achiziție fiind licitația deschisă.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 17 septembrie 2012.

Cele două autospeciale blindate pentru transport valori vor fi fabricate în anul 2012 și vor corespunde normelor de  poluare EURO 5. Autovehiculele vor fi omologate la Registrul Auto Român sau vor fi însoțite de un certificat de omologare (înmatriculare) recunoscut de această instituție.

Cabina pentru șofer și însoțitori va avea minimum două locuri, iar compartimentul valori va avea o sarcină utilă de minimum 3 tone.

Geamuri antiproiectil și antischije

„Parbrizul și geamurile laterale ale cabinei vor trebui să fie de tip laminat multistrat, cu policarbonat, antiproiectil, antischije și incasabile. Dimensiunile acestora vor fi identice cu dimensiunile celor montate în mod normal pe tipul  respectiv de cabină. Acest compartiment va fi prevăzut cu cel puțin două locașuri de tragere laterale (pe stânga și pe dreapta), iar în partea de sus (acoperiș), pe locul pasagerului din dreapta, un capac de evacuare (dimensiuni minime 0,5m x 0,6m) care să poată fi folosit și ca loc de tragere”, se arată în caietul de sarcini.

Autovehiculul va avea motor diesel, va fi „puternic și performant”, minimum 250 CP, cutie de viteză mecanică, iar sistemul de suspensie va fi îmbunătățit, astfel încât să poată rezista tonajului autovehiculului. Servodirecție și servofrână și autonomie de cel puțin 500 km sunt alte caracteristici impuse câștigătorului licitației. Roțile – inclusiv roata de rezervă – vor avea montat un sistem antiglonț care să permită rularea a cel puțin 30 km în cazul producerii unui eveniment care să impună părăsirea de urgență a locului producerii unui incident.

Cele două autovehicule de transport valori vor avea culoarea albastră.

Dotări suplimentare: girofar albastru și instalație de semnalizare acustică

În caietul de sarcini sunt prezentate și dotările suplimentare pe care le vor avea mașinile. Iată câteva dintre ele:

– sistem de monitorizare perimetrală;
– sistem de alarmă antiefracție montat pe toate ușile autovehiculului (cu posibilitate de cuplare, atunci când este cazul, numai pe ușile de la compartimentul de valori, semnalând optic și acustic deschiderea acestor uși );   
– cauciucurile autovehiculului vor fi de tip All Season, marcate corespunzător, care să corespundă cerințelor legislației din România privind circulația pe drumurile publice; 
– ventilator-aspirator în compartimentul șoferului ( cabină );
– girofar de culoare albastră;
– instalație de semnalizare acustică, cu putere minim 100 W, cu cel puțin 2 tonuri sonore.

Șoferii, instruiți cum să procedeze în cazul unui atac

La capitolul diverse, se arată că „firma furnizoare are obligația să instruiască, cu titlu gratuit, conducătorii auto și însoțitorii acestor autovehicule speciale pentru transport valori, în ceea privește modul de funcționare și utilizare a aparaturii și instalațiilor existente la bord, precum și indicații privind felul cum se procedează în cazul unui atac, etc.”

Patru autospeciale blindate pentru escortă

Cele patru autospeciale de escortă vor avea multe dintre caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească și cele două mașini transport valori. 

Ele vor fi fabricate în anul 2012 și trebuie să corespundă normelor de poluare EURO 5, vor avea motorizare diesel, capacitatea de transport cinci persoane – un șofer plus patru însoțitori -, capacitate portbagaj minimum 600 litri, motor de putere minimum 180 CP, autonomie cel puțin 700 km, cutie de viteză automată.

Cabina precum și motorul, bateria și rezervorul de combustibil vor fi blindate la nivelul ballistic BR6 (conform standardului european EN 1063 ). Parbrizul și geamurile laterale ale cabinei vor trebui să fie de tip laminat multistrat, cu policarbonat, antiproiectil, antischije și incasabile. Culoarea autovehiculului va fi gri închis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, verdict DUR: Este cea mai mare criză politică de la Revoluție încoace
Digi24
Premierului ungar, Peter Magyar, Lovitură pentru Kiev la summitul UE
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: apariție răvășitoare a brunetei care a înnebunit mapamondul
Adevarul
Republica Moldova face cel mai mare pas spre UE, dar Transnistria rămâne o bombă cu ceas. Expert: „Federația Rusă nu are interesul unei soluții rapide”
Mediafax
DE VIS! Care este destinația supranumită „Maldivele Europei”, cu plaje cu nisip alb și ape turcoaz
Click
Mihaela Tatu, detalii rare despre fostul soț și fiica lor. Cu ce se ocupă Ioana astăzi. „A construit o poveste în jurul meu”
Digi24
Trump susține că Meloni l-a „implorat” să se fotografieze împreună la summitul G7. „Mi-a fost milă de ea”. Reacția premierului italian
Cancan.ro
O însoțitoare de zbor îl dă de gol pe Traian Băsescu. Ce ar fi făcut în avion
Ce se întâmplă doctore
Diana Munteanu a încins internetul la 47 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
BT Leasing scoate la vânzare vehicule recuperate. Prețurile pornesc de la 1.500 Euro
Descopera.ro
Poporul care nu a avut războaie timp de 1.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Parlamentul European și-a reafirmat solidaritatea deplină cu România după acțiunile provocatoare ale Rusiei