Prima pagină » Magazin » GALERIE FOTO. „Imperiul morții” sau zona întunecată a Parisului

GALERIE FOTO. „Imperiul morții” sau zona întunecată a Parisului

Numit și Orașul Luminilor, Paris are totuși și o parte întunecată.

Numit și Orașul Luminilor, Parisul are și o parte întunecată, relatează Daily Mail. Catacombele aflate sub marele oraș, cunoscute drept „Imperiul Morții” al Franței, ascund grămezi de oase și cranii care se întind pe 320 de kilometri de peșteri, tuneluri și cariere.

Majoritatea catacombelor sunt interzise publicului, singura porțiune deschisă pentru vizite fiind de aproximativ 1,5 kilometri. Cu toate acestea, există oameni mai curajoși, care cunosc intrări secrete și care explorează catacombele chiar mai multe zile la rând, cu ajutorul unor echipamente speciale.

Mai mult, potrivit sursei citate, au fost organizate și petreceri secrete în tunelurile respective, însă cei care sunt prinși de autorități sutn amendați.

Datorită imaginilor uimitoare și a misterelor ascunse sub capitala Franței, CNN a realizat și un reportaj pe acest subiect. Totul a început în secolul 18, când cimitirele nu mai aveau loc și deveniseră focar de infecție, iar osemnintele deja existente au fost aruncate în tunelurile de sub Paris. În prezent, sunt peste 6 milioane de persoane îngropate sub Orașul Luminilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport alarmant la Curtea de Argeș. Apa iese la fel de tulbure ca la intrare, bazinele nu au fost dezinfectate de două decenii
Digi24
Fetiță de patru ani, în comă după ce ar fi fost bătută grav. Dosar penal pentru tentativă de omor
Cancan.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care și-a pierdut viața în accidentul cumplit din Iași 😢
Prosport.ro
FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Adevarul
Generalul rus împușcat la Moscova s-ar fi aflat în vizită la amanta sa. Dezvăluirile picante făcute de un ziarist ucrainean
Mediafax
Piloții și personalul de cabină al unei mari companii aeriene intră joi în grevă. Sunt posibile perturbări majore ale zborurilor
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
VIDEO Reacția lui Călin Georgescu atunci când susținătorii săi au început să spună Tatăl Nostru pe holurile Tribunalului
Cancan.ro
Categoria de români care va rămâne fără certificatele de handicap. Ilie Bolojan a anunțat controale majore
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Mircea Solcanu? Cum arată acum după ce a renunțat la cariera în televiziune
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
7 mașini ce riscă să fie interzise în parcările publice. Modelele penalizate de infrastructura veche
Descopera.ro
Ceva fără precedent a fost găsit într-o galaxie!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Cercetătorii japonezi au creat plasticul care se dizolvă în apă în doar o oră