Prima pagină » Știri » REZULTATE TITULARIZARE 2012. De ce unul din doi profesori nu a reușit să promoveze examenul

REZULTATE TITULARIZARE 2012. De ce unul din doi profesori nu a reușit să promoveze examenul

REZULTATE TITULARIZARE 2012. De ce unul din doi profesori nu a reușit să promoveze examenul
REZULTATELE obținute la examenul de TITULARIZARE 2012 arată că profesorii nu fost suficient pregătiți, chiar dacă rata de promovare este sensibil mai mare decât anul trecut.

REZULTATELE obținute la examenul de TITULARIZARE 2012 arată că profesorii nu fost suficient pregătiți, chiar dacă rata de promovare este sensibil mai mare decât anul trecut. Experții în educație arată că schimbarea metodologiei pe ultima sută de metri și lipsa de experiență a candidaților sunt cauzele rezultatelor slabe înregistrate și anul acesta.

Rata de promovare a examenului de TITULARIZARE 2012 este de 48,06%, înainte de contestații. Asta înseamnă că mai puțin de jumătate dintre candidații care au participat la concursul de titularizare au obținut nota 7, atât cât este necesar pentru a trece examenul. Procentul din acest an este comparabil cu cel de anul trecut, când a fost de 48,03%.

Cei mai mulți dintre candidați au luat note între 5 și 5,49 (11,52%) și între 7 și 7,49 (14,01%).

Potrivit rezultatelor centralizate de minister, 11,52% dintre candidați au obținut note între 5 și 5,49, 8,16% – între 5,50 și 5,99, 8,92% – între 6 și 6,49, 3,74% – între 6,50 și 6,99, 14,01% – între 7 și 7,49, 9,17% – între 7,50 și 7,99, 8,38% – între 8 și 8,49, 6,92% – între 8,50 și 8,99, 5,71% – între 9 și 9,49, 3,01% – între 9,50 și 9,99.

Potrivit clasamentului pe județe, cele mai mici rate de promovare s-au obținut în Giurgiu – 27%, Ilfov- 35% și Caraș-Severin – 37%, iar cele mai mari în București – 53%, Brăila- 56%, Brașov – 58% și Cluj 68%.

Stelian Fedorca: „Nu sunt atrași oamenii buni”

Explicațiile oficiale pentru rezultatele proaste din județe precum Giurgiu, Ilfov și Caraș-Severin sunt legate de faptul că acolo nu există norme întregi la o singură școală. „Oamenii nu vor să se ducă în 2-3 orașe să-și acopere o normă. Nu sunt atrași de aceste posturi oamenii buni și atunci se prezintă la concurs cei prost pregătiți”, a declarat pentru gândul Stelian Fedorca, secretar de stat la Ministerul Educației.

Metodologia s-a schimbat pe ultima sută de metri

Reprezentanții profesorilor spun că rezultatele slabe sunt și din cauză că variantele de subiecte s-au schimbat pe ultima sută de metri, iar profesorii au trebuit să prezinte proiecte. „Nu s-a mai mers pe partea teoretică, ci pe partea aplicativă. Iar aici s-a văzut cine are experiență la clasă și cine nu. Oamenii fără experiență nu au știut cum să abordeze un subiect practic, pentru că în facultate nu învață să facă proiecte”, a spus Mihaela Lazăr, reprezentanta Asociației Profesorilor din România.

Marian Stas, inițiatorul proiectului „Școala pe bune”, consideră că schimbarea metodologiei pe ultima sută de metri este motivul principal pentru notele mici. „Mulți n-au avut răgazul să se pregătească după noua metodologie. În al doilea rând, notele reflectă valoarea corpului profesoral din momentul de față. Sunt mulți profesori despre care putem spune că au comportamente de tip „formă fără fond”, arată Marian Stas.

Salariile mici nu-i atrag pe tineri

Ștefan Vlaston, președintele Asociației Edu-Cer, susține că tinerii valoroși nu sunt deloc atrași de o carieră în învățământ din cauza sistemului de salarizare încă unitar. „Oricât de merituos ai fi și oricât de competent, tot 2 milioane îți dă la salariu. „Dar problema este de ce s-a dat examenul la nivel centralizat și anul acesta și de ce nu s-a dat la nivelul școlii”, a spus Ștefan Vlaston.

Repartizarea pe posturi a candidaților care au obținut cel puțin media 7,00 se va realiza, la nivelul centrelor de concurs, în 13 august, iar a celor care au luat cel puțin 5,00, în 16 august.

Anul acesta, sunt disponibile 6.692 de catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată și 31.539 de posturi didactice rezervate pentru angajare pe perioadă determinată.

Anul acesta, peste 39.000 de candidați s-au înscris pentru a susține examenul de TITULARIZARE 2012, care s-a desfășurat în peste 1.100 de centre. Cea mai mare concurență a fost la limba română, unde s-au înscris 13.511 cadre didactice, potrivit secretarului de stat din Ministerul Educației Stelian Fedorca.

Patruzeci de cadre didactice au fost eliminate de la examenul de TITULARIZARE 2012, pentru tentative de fraudă, iar 2.800 de candidați s-au retras, majoritatea din motive personale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Așa arată Monica Bârlădeanu la 47 de ani! Apariția în costum de baie i-a impresionat pe fani. „Inelul pe care îl tot flutur e...”
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Anunț oficial: Programul Rabla 2026 se lansează în condiții similare cu cele de anul trecut
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Telescopul Euclid a descoperit cei mai vechi quasari din Univers