Gândul vă prezintă calendarul zilei de marți, 15 aprilie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
Claudia Cardinale, născută în 1938 la Tunis, într-o familie de origine siciliană, este una dintre cele mai emblematice figuri ale cinematografiei europene. Cariera ei a început aproape întâmplător, după ce a câștigat un concurs de frumusețe în Tunisia. Premiul i-a adus o călătorie la Festivalul de Film de la Veneția, unde a atras imediat atenția producătorilor italieni. A urmat debutul în filmul Goha (1958), iar apoi consacrarea rapidă cu roluri în capodopere precum Il Gattopardo și 8½. Cardinale a jucat alături de nume legendare ca Omar Sharif, Marcello Mastroianni, Alain Delon și Burt Lancaster. Dincolo de cariera artistică, ea s-a implicat în numeroase campanii pentru drepturile femeilor și pentru protejarea patrimoniului cultural.
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, Titanic, cel mai mare și mai luxos vas al vremii, s-a scufundat în apele înghețate ale Atlanticului de Nord după ce a lovit un iceberg. Nava, considerată “de nescufundat”, era în primul său voiaj, plecată din Southampton către New York. Pe 14 aprilie, cu o zi înainte de tragedie, Titanic a primit șapte avertismente despre ghețari, dar a continuat să navigheze aproape de viteza maximă. Când un iceberg a apărut în fața sa, echipajul nu a reușit să evite impactul. Aproximativ 1.500 de oameni au pierit în dezastru, majoritatea din cauza lipsei de bărci de salvare și a temperaturilor extrem de scăzute. Scufundarea Titanicului a șocat întreaga lume și a dus la schimbări majore în regulamentele maritime.
Pe 15 aprilie 1989, stadionul Hillsborough din Sheffield, Anglia, a fost scena celui mai grav dezastru din istoria sportului britanic. În timpul semifinalei Cupei Angliei dintre Liverpool și Nottingham Forest, o busculadă s-a format într-un sector supraaglomerat al tribunei. Din cauza organizării defectuoase și a deciziilor greșite ale poliției, peste 90 de fani au fost striviți mortal, iar sute au fost răniți. Inițial, fanii Liverpool au fost învinuiți pe nedrept, dar anchetele ulterioare au demonstrat că vinovăția aparținea autorităților. Tragedia de la Hillsborough a schimbat radical regulile de siguranță pe stadioanele din Marea Britanie și a rămas o rană deschisă în sufletul suporterilor de fotbal.
Alte evenimente semnificative petrecute în decursul anilor în această zi:
🎂1452: Leonardo da Vinci 🇮🇹🎨
🎂1812: Théodore Rousseau 🇫🇷🎨
🎂1821: Ioan Axente Sever 🇷🇴🗣, revoluționar român, unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor din Transilvania în Revoluția de la 1848
🎂1912: Kim Ir-sen 🇰🇵✭, dictator al Coreei de Nord
🎂1924: Stephen Fischer-Galați 🇷🇴🇺🇸✒️, istoric american de origine română
🎂1937: Frank Vincent 🇺🇸🎬 cunoscut pentru rolul din serialul Clanul Soprano. A mai colaborat cu Martin Scorsese în 3 filme: Taurul furios, Băieți buni și Casino
🎂1938: Claudia Cardinale 🇮🇹🇫🇷🎬
🎂1942: Lucian Bolcaș 🇷🇴🗣
🎂1959: Emma Thompson 🇬🇧🎬 Oscar pentru Howards End, 1993
🎂1960: Filip al Belgiei 🇧🇪♛ actualul monarh al Belgiei
🎂1990: Emma Watson 🇬🇧🎬
🎂1993: Andrei Burcă 🇷🇴⚽️
🎂1999: Andrei Vlad 🇷🇴⚽️
🕯1865: Abraham Lincoln 🇺🇸🎩🗣 al 16-lea președinte al SUA. A condus SUA în timpul Războiului Civil, cel mai sângeros conflict al său. A conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia
🕯1980: Jean-Paul Sartre 🇫🇷✒️
🕯1990: Greta Garbo 🇸🇪🎬
🕯1998: Pol Pot 🇰🇭✭ dictator cambodgian
🕯2014: Nina Cassian 🇷🇴✒️ poetă, eseistă și traducătoare și compozitoare. Intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.”
🕯2017: Emma Morano 🇮🇹👵🏻 supercentenară; înaintea morții ei la vârsta 117 ani și 137 zile, a fost cea mai în vârstă persoană în viață din lume și ultima persoană în viață care s-a născut înainte de anul 1900
🕯2018: Nicolae Mischie 🇷🇴🗣
🕯2020: Brian Dennehy 🇺🇸🎬 cunoscut pentru rolul șerifului Will Teasle din Rambo-First Blood (1982)
📋🎨Ziua mondială a artei. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului și umanistului Leonardo da Vinci
📋🆘Ziua mondială a diagnosticării diabetului
📋✒️Ziua Internațională a Culturii
🗒1755: Samuel Johnson a publicat la Londra „Dicționarul limbii engleze” după nouă ani de muncă. Este încă considerat a fi unul dintre cele mai influente dicționare din istoria limbii engleze
🗒1762: Prin decret imperial, semnat de împărăteasa Maria Terezia, se înființează regimentele grănicerești românești: I la Orlat și II la Năsăud
🗒1865: Abraham Lincoln moare după ce a fost împușcat în seara precedentă de actorul John Wilkes Booth. Vicepreședintele Andrew Johnson devine președinte
🗒1875: Francezii Joseph Crocé-Spinelli și Théodore Sivel au murit din cauza lipsei de oxigen la o altitudine de aproximativ 8.000 de metri în timpul unui zbor cu balonul în scopul investigațiilor spectroscopice
🗒1896: Ceremonia de închidere a primei ediții a Jocurilor Olimpice Moderne, Atena, Grecia
🗒1912: Titanicul se scufundă în Atlanticul de Nord la ora 2:20 a.m., la două ore și 40 de minute după coliziunea cu un iceberg. Din cei 2.227 de pasageri plus echipaj aflați la bord numai 770 vor supraviețui
🗒1918: Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România
🗒1941: Generalul american Douglas MacArthur este numit comandant al forțelor aliate în Pacific
🗒1944: Primul bombardament de noapte al aviației britanice asupra României: 83 de bombardiere Wellington atacă Turnu-Severin
🗒1944: Al doilea mare bombardament anglo-american asupra Bucureștiului. Universitatea e distrusă parțial
🗒1949: Are loc premiera dramei „Bălcescu” de Camil Petrescu
🗒1957: Se încheie un acord româno-sovietic privind statutul juridic al trupelor sovietice staționate încă din 1944 pe teritoriul României
🗒1971: Porțile de Fier: este conectat la sistemul energetic național primul hidroagregat de producție românească
🗒1989: A vut loc Tragedia de pe Hillsborough, o busculadă umană, în semifinalele FA Cup, soldată cu moartea a 96 de fani Liverpool
🗒1991: Inaugurarea oficială a activității Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) la Londra
🗒1998: Guvernul condus de Radu Vasile a fost validat de către Parlamentul României
🗒2013: Două bombe au explodat lângă linia de sosire la maratonul din Boston, Massachusetts, omorând cel puțin trei persoane și rănind alte 183
🗒2019: Un incendiu masiv a cuprins Catedrala Notre-Dame din Paris; acoperișul și turla principală s-au prăbușit
CITEȘTE ȘI: