Prima pagină » Actualitate » Accident rutier în județul Teleorman. Un tânăr de 32 de ani a ajuns la spital, după impactul dintre 2 vehicule

Accident rutier în județul Teleorman. Un tânăr de 32 de ani a ajuns la spital, după impactul dintre 2 vehicule

Un accident rutier a avut loc în județul Teleorman, vineri, 7 august 2026. Un tânăr în vârstă de 32 de ani a ajuns la spital, după impactul dintre două vehicule. La fața locului au intervenit autoritățile.

Autoritățile transmis că a avut loc un accident rutier pe DJ 504, la intrarea în localitatea Lăceni. În urma impactului între două vehicule, dispeceratul a fost anunțat că există o posibilă victimă. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Sondaj Gândul


Ai redus voluntar consumul de curent electric, în contextul crizei energetice?

Vezi rezultate

Loading ...
Accident rutier în județul Teleorman. Un tânăr de 32 de ani a ajuns la spital, după impactul dintre 2 vehicule

Accident rutier în județul Teleorman 

Tânăr de 32 de ani transportat la UPU Alexandria

Potrivit autorităților locale, un tânăr în vârstă de 32 de ani a fost preluat de un echipaj SMURD și a fost transportat la UPU Alexandria. Acesta prezintă un traumatism la nivelul capului, este conștient și cooperant. Nu a fost încarcerat. De asemenea, pompierii au continuat misiunea pentru prevenirea și stingerea incendiilor. Autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.

Accident în județul Vâlcea: șoferul a intrat cu mașina într-un cap de pod

Tot astăzi, un alt accident a avut loc în județul Vâlcea, pe raza localității Robești. Un bărbat de 52 de ani din Sutești ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând cu vehiculul într-un cap de pod. Șoferul și pasagerul de 71 de ani au fost transportați la spital.

„Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit, în urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs pe Drumul Național 7, la kilometrul 225, pe raza localității Robești.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din localitatea Sutești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-un cap de pod.

În urma evenimentului, conducătorul auto și un pasager, respectiv un bărbat de 71 de ani, din aceeași localitate, au fost răniți, fiind preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, transmite IPJ Vâlcea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
WOW! Câți bani ar fi primit Gabriella, de la Antena 1, pentru că a făcut amor cu Prințul Marco? Ispitele ar avea primă de obiectiv
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Ce meniu a avut și cine a cântat la nunta Cristinei Bâtlan. 250 de invitați, trandafiri roșii și distracție până la 4 dimineața
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!