Prima pagină » Actualitate » Accident teribil în Iași, în care a fost implicată o întreagă familie. Tatăl și-a pierdut viata, șoția și cele două fetițe sunt în stare critică

Accident teribil în Iași, în care a fost implicată o întreagă familie. Tatăl și-a pierdut viata, șoția și cele două fetițe sunt în stare critică

Rene Pârșan
Accident teribil în Iași, în care a fost implicată o întreagă familie. Tatăl și-a pierdut viata, șoția și cele două fetițe sunt în stare critică

Un accident teribil a avut loc, joi, în județul Iași. Un autoturism și un TIR au intrat în coliziune. Un bărbat și-a pierdut viața, iar soția sa și cele două fetițe ale sale au fost grav rănite. Autorturismul a luat foc.

O persoană a murit iar alte trei persoane au necesitat îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, joi, pe DN 28 A, la ieşirea din oraşul Târgu Frumos spre Paşcani, între un autoturism şi un TIR.

‘În urma coliziunii au rezultat patru victime, iar autoturismul a luat foc. Cele patru persoane implicate în eveniment rutier sunt doi adulţi şi doi minori. La sosirea echipajelor de intervenţie, victimele au fost evaluate medical la faţa locului. Din nefericire, medicul a constatat decesul conducătorului auto, un bărbat aflat la volanul autoturismului implicat în accident’, a informat ISU Iaşi.

La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi descarcerare şi un autoturism de serviciu din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Frumos, trei echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţa Iaşi precum şi echipajul de salvare aeriană – elicopterul SMURD.

‘Pompierii militari, împreună cu echipajele medicale, au acţionat prompt pentru acordarea primului ajutor celorlalte victime, stabilizarea acestora şi transportul lor către unităţi spitaliceşti, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă transmite condoleanţe familiei îndoliate şi reaminteşte tuturor participanţilor la trafic importanţa respectării regulilor de circulaţie, pentru siguranţa proprie şi a celorlalţi’, transmite ISU Iaşi

O fetiță de 8 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral

Mama cu arsuri faciale și căi aeriene – intubată și transferata la Clinica de Primiri Urgențe (CPU) Tg. Frumos. Fetiță de 12 ani inconstientă a fost transferată la CPU Tg. Frumos.

Sora ei a suferit răni grave și va fi transferată la UPU – Neurochirurgie.“Pacienta preluată de ESA – 8 ani, 30 de kg. A suferit un traumatism cranio-cerebral sever cu plagă delabrantă fronto parieto temporală dreaptă, fractura închisă cu deplasare antebraț stâng. Intubată și ventilată. Transfer la UPU – Neurochirurgie. ESA aterizează la Șorogari la ora 14:21”, a mai transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, citată de Fanatik.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Româncele nu se mai îngrijesc? Criza economică a golit saloanele de înfrumusețare
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
Artificiul din noua lege a salarizării: coeficienții scad, dar lefurile cresc. Președintele și miniștrii primesc mii de lei în plus
Mediafax
Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori”
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño