Prima pagină » Actualitate » Afacerea cu care o româncă a dat LOVITURA. Un singur produs se vinde cu peste 1.400 de lei

Afacerea cu care o româncă a dat LOVITURA. Un singur produs se vinde cu peste 1.400 de lei

Afacerea cu care o româncă a dat LOVITURA. Un singur produs se vinde cu peste 1.400 de lei
Afacerea cu care o româncă a dat lovitura. Un singur produs se vinde cu peste 1.400 de lei

Într-o epocă în care multe dintre tradițiile românești care au fost respectate timp de secole se pierd, încet, există și oameni care și-au dedicat viețile conservării acestor frumoase obiceiuri.

Iar unii dintre ei reușesc chiar să își facă afaceri bănoase din pasiunile lor, reușind să trăiască din ceea ce le place să facă, păstrând în același timp și tradițiile. Cu multă muncă și dedicare, aceștia reușesc să scoată adevărate opere de artă din mâinile lor.

Este și cazul Manuelei Ivan, unul dintre puținii meșteri populari din țara noastră care mai produc lăzi de zestre. Nelipsite din multe case odinioară, lăzile de zestre, după cum le spune numele, erau cele în care erau ținute bunurile cu care, în viitor, fetele urmau să plece la noua lor casă, după nuntă. Și pentru că țineau mici „comori” în ele, de multe ori, în unele regiuni, acestea erau ele însele adevărate opere de artă. În funcție de zone, lăzile de zestre aveau diferite culori, incrustații sau alte ornamente, potrivit Observator.

„Pe mobilierul pictat s-au pictat aceleași tipuri de flori: lalea, trandafir, garoafă, lăcrămioară, margaretă. Și, în cazul picturii din Beia, avem această floare de castan”, povestește Manuela.

Un exemplar costă chiar și 1.400 de lei

Și pentru că munca artiștilor populari este complicată și migăloasă, prețurile pentru obiectele care ies din mâinile lor sunt pe măsură.

În funcție de caracteristicile fiecăreia, cum ar fi lemnul folosit sau cât de complexe sunt elementele decorative, o ladă de zestre confecționată în zilele noastre poate ajunge chiar și la 1.400 de lei.

„Lada de zestre era așezată în camera dinainte, cum îi spuneau la camera bună, cuprindea tot ce avea mai frumos și tot ce țesuse până atunci fără și familia, pentru a duce la noua casă, a mirelui”, explică Alina Mandai, șef serviciu Muzeul de Etnografie Brașov.

În zilele noastre, în lăzile de zestre nu mai încap lenjerii țesute de mână sau podoabe. Sub capac sunt doar nostalgii și amintiri fără preț, notează sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
TENSIUNI în Marea Neagră! Remorcher spre Constanța, atacat de ruși
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
PSD a vrut continuarea coaliției cu PNL, dar fără Bolojan. Claudiu Manda: „Scenariul în care rămâne ca premier o perioadă lungă nu este de dat la o parte”
Mediafax
LOVITURĂ în cazul lui Mohamed Amra! Complicele traficantului capturat în România, achitat pentru ucidere
Click
„Mama mea a murit crezând că eu sunt bine”. Regretul care îl urmărește și acum pe Alex Bogdan
Digi24
Sistemul de pensii, sub presiune înaintea valului „decrețeilor”. Vârsta de pensionare ar putea crește. Economiștii cer măsuri urgente
Cancan.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Vânătoarea de balene ar putea fi interzisă în Islanda
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!