Prima pagină » Actualitate » Ai vecini „gălăgioși” care stau la curte? Programul de liniște, OBLIGATORIU și pentru ei. Cei care nu respectă legea riscă amenzi colosale

Ai vecini „gălăgioși” care stau la curte? Programul de liniște, OBLIGATORIU și pentru ei. Cei care nu respectă legea riscă amenzi colosale

Ai vecini „gălăgioși” care stau la curte? Programul de liniște, OBLIGATORIU și pentru ei. Cei care nu respectă legea riscă amenzi colosale
Foto: Profimedia images

Dacă credeai că odată ce te-ai mutat de la bloc la curte, nu mai trebuie să respecți câteva reguli de bun-simț între vecini, fii sigur că greșești și s-ar putea să fi nevoit să scoți bani din buzunar cât aproape 3 salarii minime NETE pe lună pentru o simplă „distracție”. Orice activitate zgomotoasă desfășurată în curte, fie că este vorba despre muzică, lucrări sau petreceri, poate fi sancționată cu amenzi de până la 6.000 de lei dacă are loc în intervalele de odihnă.

Mulți români cred că regulile privind liniștea publică se aplică doar celor care locuiesc la bloc, însă legislația prevede aceleași obligații și pentru cei care stau la casă.

Potrivit legii, orice zgomot sau activitate care perturbă liniștea vecinilor este considerat contravenție dacă se desfășoară în afara intervalelor permise.

Conform normelor în vigoare, programul de liniște trebuie respectat între orele 22:00–08:00 și 13:00–14:00, perioade destinate odihnei. În acest timp, este interzisă folosirea uneltelor electrice, efectuarea de lucrări de construcție, ascultarea muzicii la volum ridicat sau organizarea de evenimente care pot deranja vecinii scrie BZI.

Pe lângă aceste prevederi, Ordinul Ministerului Sănătății stabilește nivelurile maxime de zgomot admise în zonele rezidențiale: 55 de decibeli pe timpul zilei și 40 de decibeli pe timpul nopții. Depășirea acestor limite poate atrage sancțiuni.

Vecinii gălăgioși riscă amenzi de 6.000 de lei

Cei care tulbură liniștea vecinilor riscă o amendă între 500 și 1.500 de lei, însă la recidivă, sancțiunea poate crește considerabil, ajungând până la 3.000 sau chiar 6.000 de lei, în funcție de gravitatea faptelor și de frecvența acestora.

Pe lângă obligația respectării liniștii publice, persoanele care locuiesc la curte trebuie să se ocupe și de întreținerea spațiilor din fața proprietății. Majoritatea primăriilor din România impun, prin regulamentele locale de gospodărire, ca proprietarii să curețe trotuarele, șanțurile, rigolele și zonele verzi din fața porții.

Nepăstrarea acestor spații curate poate duce la amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei, iar în unele cazuri, primăria poate interveni direct, trimițând proprietarului factura pentru serviciile de curățenie efectuate.

De asemenea, șanțurile și rigolele trebuie menținute în stare funcțională, fiind obligatorie curățarea periodică a frunzelor, pietrelor și a altor resturi care pot bloca scurgerea apei. Nerespectarea acestor obligații poate fi de asemenea sancționată de autoritățile locale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Anunț oficial: Programul Rabla 2026 se lansează în condiții similare cu cele de anul trecut
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Aproape 5.000 de angajați Microsoft vor fi dați afară. Anunțul făcut de gigantul american