Prima pagină » Actualitate » Amenda URIAȘĂ primită de un român, la șase luni de când a trecut prin Ungaria. „De unde să știe un călător asta?“

Amenda URIAȘĂ primită de un român, la șase luni de când a trecut prin Ungaria. „De unde să știe un călător asta?“

Amenda URIAȘĂ primită de un român, la șase luni de când a trecut prin Ungaria. „De unde să știe un călător asta?“

Tot mai mulți români se plâng de comportamentul autorităților din Ungaria și Bulgaria și spun că sunt victimele unor abuzuri pe șoselele din cele două țări. Un român a povestit că a fost amendat deși își cumpărase vigneta. Mai mult, el a primit înștiințarea privind amenda abia după jumătate de an.

Un român a relatat  surpriza neplăcută pe care a avut-o la distanță de șase luni după ce a tranzitat Ungaria. El a fost amendat, iar motivul ar fi că nu avea vinietă, deși el spune că și-a cumpărat-o. Mai mult, înștiințarea i-a venit din partea unei firme din România, care l-a anunțat că e bun de plată pentru ceva de care, susține el, nu se face vinovat, a povestit el pentru adevarul.ro.

„Am avut o surpriză neplăcută la 6 luni distanță după ce am făcut o călătorie și am tranzitat Ungaria. Mai precis, am primit acasă o înștiințare de la un SRL, UAI Inkasso, din Oradea prin care mi se comunica că în 3 Decembrie 2022, la ora 3:31 am am fost surprins de o camera pe un drum taxabil din Ungaria fără vinieta valabilă. Tot în comunicare mi se arată adresa camerei. Am făcut un scurt research și am văzut că respectivă camera se află la nici 300 metri de punctul de frontieră dintre Austria și Ungaria”, și-a început Alexandru Gabriel Hornea relatarea.

Bărbatul admite că la ora respectivă chiar se afla în acel punct de trecere a frontierei, dar spune că și-a cumpărat vinieta.

„La respectivă ora, întradevăr, am trecut pe acolo, iar la punctul de trecere a frontierei funcționa un singur ghișeu. iar în așteptare erau aproximativ 30 autoturisme. Am decis să îmi continui călătoria până la prima benzinărie, care era la 80 km distanță. Acolo, am oprit, m-am odihnit aproximativ o oră după care am făcut plinul autoturismului, am luat vinieta și o cafea. De la momentul la care am trecut frontiera și până cînd am cumpărat vinieta au trecut aproximativ 3 ore. De acolo am plecat și am ajuns acasă”, spune el.

Amendat după șase luni

Timp de o jumătate de ani nu s-a întâmplat nimic, dar apoi s-a trezit cu înștiințarea de plată.

„Cum va spuneam mai sus, după mai bine de 6 luni am primit respectivă notificare de la UAI Inkasso, (o firma de recuperare creanțe) prin care pe lângă amendă de 170 lei au adăugat 360 lei taxe recuperare și alte cheltuieli. De la societatea care administrează drumurile maghiare, nu am primit nimic”, precizează Alexandru.

Sigur pe el fiindcă știa că a plătit, românul a căutat și a găsit chitanța, apoi a trimis-o pe adresa firmei de unde a primit înștiințarea. I s-a răspuns însă că nu se poate face nimic și că a greșit pentru că și-a cumpărat vigneta prea târziu.

„În fine, am căutat respectiva chitanță, le-am trimis-o, iar dumnealor mi-au răspuns că am cumpărat vinieta prea târziu. Conform unei ordonanțe de guvern maghiare, aș avea la dispoziție 60 minute de la intrarea pe un drum taxabil să cumpăr vinieta. De unde să știe un călător lucrul asta? Mai ales, că până atunci am tranzitat Ungaria de cel puțin 20 X fără să am niciun incident de acest fel. Am vorbit cu câțiva prieteni și colegi care lucrează ca și mine, marinari, și fac frecvent drumul asta că au avut toți astfel de surprize în ultima vreme. Consider că este un abuz din partea statului maghiar, la fel cum fac și bulgarii”, a mai scris el.

„I-am chemat în instanță și voi vedea ce va mai fi”, a încheiat el.

Alexandru Gabriel Hornea spune că își dorește mediatizarea cazului său pentru ca măcar alți șoferi să nu mai ajungă în aceiași situație neplăcută.

Probleme similare și în Bulgaria

Cazul său nu este însă unul singular, iar Ungaria nu este singura țară în care șoferii români riscă amenzi usturătoare.

Tot mai mulți români se plâng de comportamentul autorităților bulgare și spun că sunt victimele unor abuzuri din partea polițiștilor din țara vecină, dar și din partea controlorilor care îi verifică pe șoferi dacă și-au achitat funcționarii care îi verifică pe șoferi vigneta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
E-factura, eliminat prin vot în Parlament! Categoriile vizate
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Triunghiul Trump - Xi - Putin. Jocul de culise dintre SUA, China și Rusia și vestea neașteptată pentru România
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
Cel mai nou cuplu din showbiz, Steve Ant și Alina Oprea de la „Desafio”, se destăinuie! Declarații în premieră! Ce a putut să spună grecul despre Ramona Olaru?!
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De la 1 iulie se introduce o nouă taxă de drum. Pentru anumite vehicule se va plăti un tarif de peste 60 de lei/100 km
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Profesorul Brian Cox, unul dintre cei mai respectați fizicieni din lume, este „sigur că există viață” dincolo de Pământ