Prima pagină » Actualitate » Bogdan Peșchir, reținut joi seara după percheziții într-un dosar de CORUPERE a alegătorilor/Anchetatorii au ridicat MACETE de la Makaveli

Bogdan Peșchir, reținut joi seara după percheziții într-un dosar de CORUPERE a alegătorilor/Anchetatorii au ridicat MACETE de la Makaveli

Informații noi în cazul celor 17 percheziții domiciliare efectuate în mai multe județe într-un dosar de corupere a alegătorilor. Potrivit surselor Gândul, două dintre persoanele vizate sunt influencerii Makaveli și Bogdan Peșchir, cunoscut în mediul online drept BogPR. Anchetatorii ridică medii de stocare, acte și urmează audieri-maraton în cea mai complexă investigație după ce fostul candidat la prezidențiale a declarat zero cheltuieli în promovarea sa pentru alegeri.

UPDATE: Principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, Bogdan Peșchir, a fost reținut joi seara pentru 24 de ore, după ce a fost adus de la Brașov la București pentru audieri, potrivit unor surse judiciare.

Aceleași surse au declarat pentru Gândul că va fi dus vineri dimineața în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bogdan Peșchir, alias BogPR, a fost adus joi, de la Brașov, la audieri în București, la Inspectoratul General al Poliției, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE).

Deși inițial a purtat ochelari de soare voluminoși, cagulă și șapcă (vezi GALERIA FOTO), BogPR a fost nevoit să renunțe la ele pentru a fi legitimat de polițiști la intrarea în sediul DICE.

Bogdan Peșchir, legitimat de polițiști / Captură Digi24

Arme descoperite de anchetatori la influencerul Makaveli

UPDATE: Potrivit surselor Gândul, de la influencerul Makaveli a fost ridicat un pistol airsoft, macete și arme de vânătoare. Polițiștii au percheziționat și mașina lui Hajar Ziad, un om de afaceri arab din Timișoara. Au fost găsite arme letale și cartușe, au mai precizat sursele noastre.

Hajar Ziad este fiul unui foarte cunoscut om de afaceri din Timișoara, el ar fi oferit cadouri prin intermediul Tik Tok persoanelor care apreciau și distribuiau videoclipurile de promovare a lui Călin Georgescu.

UPDATE: După plecarea polițiștilor, TikTokerul Alin Borcan din Timiș a ieșit dezbrăcat, cu o armă de jucărie în mână, și i-a amenințat pe jurnaliștii de la poartă, dar și pe ”hoții cu cagule” care au descins în locuința sa.

Acesta a spus unei jurnaliste prezente la fața locului: ”Nu mai veniți aici, că vă confund cu ăștia și trag în dumneavoastră”, i-a zis Borcan jurnalistei Antena 3.

Borcan a strigat: ”au venit să-l caute pe domnul Georgescu prin sertare”, a încercat să pupe microfoanele jurnaliștilor, apoi i-a lui Călin Georgescu: ”Domnule Georgescu, luptăm până la capăt”, ”Domnule Georgescu, vă iubesc”, ”Domnul Georgescu, fugiți că-l caută hoții.”

Borcan care purta doar o pereche de pantaloni negri, scurți, le-a transmis jurnaliștilor că el e șmecher de mult, nu de acum.”

Influencerul Makaveli și Bogdan Peșchir vor fi audiați

UPDATE: Până acum, anchetatorii au primit toate documentele referitoare la modul în care s-au efectuat plăți către influenceri. La acest moment se ridica telefoane și documente care au legătura cu cauza de la persoanele ale căror imobile sunt supuse percheziției.

Cele 17 percheziții domiciliare au loc în București și alte nouă județe, și au legătură cu un dosar de corupere a alegătorilor. Oamenii legii au descins și la influencerul Makaveli, care urmează a fi audiat. De asemenea, sunt vizate și patru imobile ale lui Bogdan Peșchir, cunoscut pe TikTok, ca BogPR, au precizat surse Gândul. BogPR ar fi solicitat ca și avocatul său să fie de față.

Autoritățile au descins și la TikTokerul Alin Borcan. Toate perchezițiile implică dosarul de finanțare a campaniei lui Georgescu si coruperea alegătorilor.

„La această oră, polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală coordonează efectuarea a 17 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor.

Cercetările vizează documentarea activității infracționale a persoanelor vizate

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică, Brigăzii Speciale de Intervenție ,,Vlad Țepeș” a Jandarmeriei și inspectoratelor de poliție Brașov, Botoșani, Dolj, Galați, Maramureș, Mureș și Timiș.”, au transmis autoritățile.

Sursă foto: Gândul

Citește și:

Makaveli, audiat după o ceartă cu Micula, cu acuzații de ȘANTAJ. „Am mai folosit cuvinte denigratoare. Asta nu înseamnă că lucrurile s-au întâmplat”

Makaveli, BogPR și alți influenceri vor fi audiați într-un caz legat de finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

SCENARIILE alegerilor prezidențiale/ Makaveli: „Dacă Georgescu ajunge președinte, Simion va fi premier”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua clădire pentru tratarea tuberculozei, din București, aproape de finalizare
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Fiul unei celebre vedete TV a murit! Tânărul avea doar 23 de ani. Prima ipoteză a polițiștilor despre cauza morții a sfâșiat familia
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Rusia pare să fi cucerit Pokrovskul, după doi ani de lupte. Ce înseamnă căderea orașului, potrivit analiștilor ISW
Mediafax
Paramount cumpără Warner Bros pentru 31 de dolari pe acțiune: Netflix s-a retras din cursă
Click
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Digi24
Răsturnare de situație. Miliardarul ucrainean cu cetățenie română care a căzut de la fereastră ar fi fost ucis chiar de către fiul său
Cancan.ro
Actor celebru din România, săltat de mascați! Este vizat într-un dosar de trafic de persoane și spălare de bani, într-un club din București
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Ninel Conde, actrița din telenovela Rebelde? Cum arată acum actrița, la 50 de ani. Nu a îmbătrânit deloc și pozează provocator
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vânzările Dacia Sandero în 2026 au scăzut la jumătate, în Europa. Modelul nu a prins nici măcar Top 10, în ianuarie
Descopera.ro
Ce se ascunde în „inima” Căii Lactee?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Instagram va alerta părinții atunci când copiii caută „în mod repetat” anumiți termeni