Prima pagină » Actualitate » Apare o nouă disciplină școlară! „Este ca și educația rutieră…”

Apare o nouă disciplină școlară! „Este ca și educația rutieră…”

Apare o nouă disciplină școlară! „Este ca și educația rutieră...”

Ministerul Educației și Cercetării, alături de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță parteneriatul prin care liceenii din România vor dobândi competențe MEDIA, de nelipsit în contextul actual, în care dezinformarea joacă un rol nefast în pandemie.

Primul pas al colaborării este reprezentat de introducerea programului „Predau educație media – Laboratorul de educație și cultură media”, dezvoltat de Centrul pentru Jurnalism Independent, în proiectul de testare a unor noi competențe, conținuturi și metode de învățare, în cadrul liceelor cu statul de școală-pilot, proiect ce va deveni operațional anul viitor, scrie ziaruldeiasi.ro.

Ce presupune protocolul:

– implementarea unui modul de învățare extracurricular în domeniul educației media pentru copii și tineri;
– minim 480 de cadre didactice de Limba și literatura română, care predau la nivel liceal, vor fi formate și certificate printr-un program conceput în acest scop;
– instruirea în domeniul media a inspectorilor școlari pentru Limba și literatura română prin organizarea a trei sesiuni/ateliere regionale de profil;
– operaționalizarea unei platforme de educație media pentru profesori și elevi, care să includă instrumente de formare, asistență, monitorizare/raportare și evaluare în sistem online;
– un ghid privind drepturile copilului, ca parte integrantă a drepturilor omului, în contextul educației media.

„Școala este locul în care se pun bazele noii generații de cetățeni, iar educatorii sunt primii care dau formă viitorului. Un viitor din ce în ce mai conectat și în care elevii au nevoie de competențe noi, care să îi ajute să fie cetățeni informați și responsabili. Sunt convinsă că profesionalismul experților din Ministerul Educației, implicarea profesorilor și experiența CJI vor contribui la îndeplinirea obiectivelor acestui program”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.

„Este precum educația rutieră în școli…”

„La fel cum elementele de educație rutieră erau inserate în ore, când copiii mergeau la școală, așa sunt acum vitale conceptele de educație media, care să îi ajute pe elevi să fie în siguranță în fața asaltului de informații falsificate, cu potențial dăunător. În ultimii patru ani, CJI a dezvoltat și testat la scară mică un model sustenabil de intervenție pentru construirea competențelor media pentru elevii de liceu, atât prin formarea și sprijinirea profesorilor de limba și literatura română pentru a include elemente de educație media în activitatea curentă la clasă, cât și prin activitățile de formare pentru liceeni, realizate de experții CJI”, a declarat Cristina Lupu, directorul executiv al CJI.

Prin programul „Predau educație media – Laboratorul de educație și cultură media”, elevii dobândesc abilități de gândire critică, care le permit să distingă faptele de opinii, să deconstruiască mesajele media și să interacționeze într-un mod responsabil cu rețelele sociale. Programul se înscrie în aria generală Media and Information Literacy (MIL), așa cum este descrisă de UNESCO, și în prioritățile Comisiei Europene, așa cum sunt ele formulate în DIRECTIVA (UE) 2018/1808 – Directiva serviciilor mass-media audiovizuale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Planul de debarcare a lui Bolojan confirmat de PSD
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
21 aprilie 2026: Ziua în care vreme o ia razna în București. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi dormit
Mediafax
Presa maghiară: Alegerile din Ungaria sunt oglinda în care se privește o Românie care stagnează
Click
Unde sărbătoresc Medana și Alin Oprea 7 ani de relație? Ce artiști le-au fost alături? „Trei zile și trei nopți”
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Boala autoimună de care suferă Naba Salem. I s-a făcut rău în timpul probelor de la Survivor: „M-a luat panica și am început să tremur rău”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Armă nouă la mare adâncime: China poate lăsa acum lumea fără internet
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
O femeie cu 3 boli autoimune a intrat în remisiune după ce medicii i-au „resetat” sistemul imunitar