Prima pagină » Actualitate » Au intrat la vot legile pe jaloanele din PNRR. A trecut şi Codul Urbanismului care măreşte salariile celor din minister cu 35%

Au intrat la vot legile pe jaloanele din PNRR. A trecut şi Codul Urbanismului care măreşte salariile celor din minister cu 35%

Luiza Dobrescu
Au intrat la vot legile pe jaloanele din PNRR. A trecut şi Codul Urbanismului care măreşte salariile celor din minister cu 35%

Jaloanele PNRR vor deveni legi odată cu votul final al plenului Camerei Deputaţilor, de miercuri, de la Parlament.

Prima lege votată este Pl-x 466/2026 – prima de cariera didactică, 1500 lei decont fonduri europene, urmată de ⁠Pl-x 520/2026 – Acord de împrumut SAFE, cu 198 de voturi pentru. Cei de la AUR au anunţat că nu au votat acest proiect.

Cel de-al treilea proiect votat este PLX 525-2026 şi se referă la faptul că românii vor putea să-şi cumpere case cu TVA de 9%, pentru cele nu mai mari de 600.000 de lei, până la 30 septembrie 2026, inclusiv.

Cel de-al patrulea proiect, Pl-x 526/2026 – Măsuri privind combaterea creşterii accelerate a preţurilor carburanţilor pe o perioadă de 3 luni, a trecut cu 293 de voturi pentru.

Pl-x 448/2026 – extinderea  protecţiei juridice, prin transpunerea infracţiunii de ultraj asupra personalului medico-sanitar, respectiv asupra personalului medical şi auxiliar şi amendament PSD privind deblocarea angajărilor din sănătate a trecut cu 237 de voturi pentru.

Pl-x 418/2023 – Codul Urbanismului a fost votat de deputaţi în plenul Camerei Deputaţilor de miercuri cu 236 de voturi. Odată cu acesta, personalul din ministerul Dezvoltării, cu atribuţii pe urbanism şi amenajarea teritoriului vor avea salariu de bază mărit cu 35%.

Pl-x 522/2026 – Legătura cu Jalonul 128 – Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru decarbonizare a trecut cu 210 voturi, fără votul celor de la AUR. Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată.

⁠Pl-x 523/2026- Jalon PNRR 197 Bonificaţii angajați ANAF şi Vamă, prin instituirea unui mecanism de recompensare a performanţei pentru personalul autorităţilor administraţiei fiscale şi vamale care funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor cu atribuţii în colectarea veniturilor bugetului general consolidat, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Proiectul a trecut cu 118 voturi.

Pl-x 524/2026 – Jalon PNRR 418 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Benzina a ajuns la peste 7 euro pe litru în Sankt Petersburg. Revolta unei rusoaice: „Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Lumea riscă o criză mai mare decât cea din Ormuz, avertizează un oficial israelian
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania