Prima pagină » Actualitate » Avertismentul hotelierilor. Voucherele de vacanţă nu mai sunt atractive pentru bugetari

Avertismentul hotelierilor. Voucherele de vacanţă nu mai sunt atractive pentru bugetari

Operatori din turism estimează că mulți bugetari vor renunța la voucherele de vacanţă în acest din cauza înjumătățirii valorii acestor tichete. Mai exact, aceștia estimează că 30% dintre bugetari nu le vor mai accesa. Hotelierii avertizează că rezervările pe litoral au început să scadă, iar turiștii au preferat să se orientează pe vacanțele în afara țării.

Voucherele de vacanță nu mai sunt atât de atractive după ce au fost schimbate regulile pentru folosirea lor. Tichetele acoperă acum doar jumătate din valoarea unui sejur, iar restul sumei trebuie plătit din fonduri proprii. Efectele s-au văzut imediat.

La fel ca până acum, banii vor fi încarcaţi pe card. Dar ca să primească cei 800 de lei, bugetarii trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere prin care anunță că își doresc această sumă și, în același timp, se angajează să cheltuiască și ei în vacanţa încă 800 de lei.

„Poate fi completată și olograf şi online. Omul își asuma că va folosi cei 800 sute de lei pentru un sejur de minim 1600 de lei și își va asuma că plătește el diferența”, a declarat la începutul anului ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan.

Acest document rămâne la angajator. Dar, procedura lansată acum în dezbatere publică nu precizează cum dovedește salariatul că a pus partea lui de bani. De asemenea, nu se spune nici ce se întâmplă dacă acesta cheltuie numai suma primită de la stat.

Pe lângă valoarea înjumătățită a tichetelor, mecanismul a fost anunțat extrem de lent și s-a pierdut startul pentru vacanțele early booking, atunci când românii puteau cumpăra pachete și cu reduceri de 50%.

Citiți și: Procedura prin care vor fi acordate voucherele de VACANȚĂ în 2025, lansată în dezbatere publică. Cum ar putea bugetarii să intre în posesia lor

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avarie în Capitală: Mii de bucureșteni, fără apă și căldură. Când se va relua livrarea agentului termic
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Ramona Olaru, ATAC virulent la Alex Bodi după ce a făcut destăinuiri despre trecutul ei! Vedeta Antenei 1 pune tunurile pe el: 'Ne vedem la București și...
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
„De banii cheltuiți aici într-o săptămână stai o lună în Raiul din Bali”. Prețurile exagerate i-au alungat pe români din Valea Prahovei
Mediafax
Doi copii din Vaslui, găsiți morți după ce s-au înecat în acumularea Tăcuta
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Ce interdicție a avut Mirabela Grădinaru în prima lună de președinție a lui Nicușor Dan. Fiica celor doi a pătimit cel mai mult
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
10 ciudățenii ale naturii pe care oamenii de știință încă nu le pot explica