Un bărbat din județul Satu Mare acuză Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș de neglijență medicală, după ce a fost cusut pe față fără ca medicul de gardă să îi îndepărteze o așchie de lemn rămasă în plagă, notează Digi24.
La câteva săptămâni de la incident, starea bărbatului s-a agravat. Acesta a ajuns la un spital din Baia Mare, unde medicii au descoperit problema și l-au operat.
Gheorghe Roman povestește că s-a accidentat în timp ce tăia lemne, iar o așchie i-a pătruns în zona feței. Bărbatul s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde, potrivit relatării sale, în acel moment era de gardă un medic ginecolog. Pacientul susține că rana i-a fost suturată, însă bucata de lemn ar fi rămas în obraz.
”M-a trimis acasă cu o singură rețetă de antibiotic”, a povestit bărbatul. Inițial, rana părea că se vindecă. Situația s-a schimbat însă după aproximativ o lună, când pacientul a început să aibă dureri, iar zona afectată s-a infectat. Gheorghe Roman s-a prezentat ulterior la un spital din Baia Mare.
Potrivit acestuia, medicii au constatat că în zona feței exista o infecție și au intervenit chirurgical pentru îndepărtarea corpului străin și tratarea zonei afectate.
”Ăsta era sub ochi și astea celelalte în partea maxilară. Se vedea că era hemoragie foarte puternică și n-avea de unde să știe doctorul de acolo ce am, că eu eram cusut, aproape vindecat, deci cu lemnul în față… Apoi a început să puroieze și apoi și-a dat doctorul seama că ceva nu-i în regulă. Așchiile din față și de sub ochi mi-au provocat probleme de vedere”, mai spune bărbatul.
Avocatul pacientului susține că a fost depusă deja o plângere la Parchet.
”Este depusă deja o plângere la Parchet, pentru două infracțiuni: una pentru vătămare corporală din culpă și una pentru neglijență în serviciu”, a declarat Ovidiu Silaghi Mureșan, avocatul lui Gheorghe Roman.
În acest caz sunt în desfășurare verificări pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat și dacă există o culpă medicală. Conducerea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a anunțat că a solicitat un punct de vedere medicului care l-a consultat pe pacient.