Miercuri, Călin Georgescu este așteptat la secția de poliție din Ilfov, pentru formalitățile legate de controlul judiciar sub care se află. Fostul prezidențiabil este cercetat în mai multe dosare, iar într-unul dintre ele a și fost trimis în judecată.
UPDATE:
Călin Georgescu a ieșit de la controlul judiciar.
„Am venit de atâtea ori aici că ar trebui bulevardul acesta să se numească Călin Georgescu. Fără umor, se alege praful de tragedie. Am un mesaj pentru poporul român. Vreau să le mulțumesc ca sunt de fiecare dată prezenți, îmi dau seama că nu este un lucru foarte simplu, îmi dau seama că suferă, știu prin ce trec prin aceste umilințe, mai ales cu acest regim fanariot care a impus jug de taxe și impozite peste poporul român.
Conștientizez că atât cei din țară, cât și cei din străinătate suferă și că nu este foarte simplu să facă față acestor abuzuri făcute de cei care se apără pe ei și nu apără poporul român. Consider că guvernul actual manifestă un dispreț nemăsurat față de viața umană, la tot ceea ce se întâmplă astăzi și fiecare acțiune a lor, economică sau politică, este dezarticulată și este la limita penală a incompetenței. Consider că tot ceea ce se întâmplă este un abuz, că ei provoacă prin acest abuz. Au luat tot răul și l-au transformat într-un sistem opresiv și au făcut din putere o maledicție, așa încât lumea pe care ei o impun poporului român este un țarc, iar eu doresc poporului român tot universul. Asta e diferența. De aceea eu spun românilor: Nu vă temeți! Fiți statornici în credință nelimitată, rugăciune, pentru că Dumnezeu va lucra pe acest temei al jertfei. Sunt convins că adevărul va ieși la suprafață foarte curând pentru că această rețea malefică care a dus la lovitura de stat din 6 decembrie va fi făcută public, este bine documentată și foarte curând va fi prezentată poporului român. Am convigerea că acest imperiu colonial se va duce la lada de gunoi a istoriei.
Pe de altă parte, trecem prin momente de mare încercare. E o sită care cerne la rândul ei permanent azi, una din ce în ce mai deasă, care a ajuns deja la farisemsul și viclenia politică și la cei vechi, și la cei mai tineri. Foarte curând se va deconspira această meserie care înseamnă doar combinator politic. Pe de altă parte, vă spun așa: Nu vă fie frică că ați eșuat, dar să vă fie frică că nu îndrăzniți să trăiți liberi. Poporul român este o civilizație, e un popor măreț, care nu va acceptă să trăiască în umilință, reguli false și minciuni, așa încât sus inimile”, a spus Călin Georgescu.
UPDATE:
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-a prezentat în jurul orei 11.40 la sediul Poliție Ilfov, pentru a semna controlul judiciar, conform procedurii la care este supus de decizia magistraților.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Ca de obicei, susținătorii acestuia s-au strâns în fața sediului de poliție. Aceștia poartă drapelul României și au așezat un covor roșu pe aleea care duce către IPJ Ilfov.
Judecătorii au decis menținerea controlului judiciar asupra lui Călin Georgescu, în baza faptului că fostul candidat la prezidențiale reprezintă un pericol social.
Decizia de menținere a controlului judiciar nu este definitivă, ci poate fi atacată.
Iată ce arată minuta instanței de luni, 7 iulie 2025:
„În temeiul art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin.2, 4 şi 7 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul Georgescu Călin, ….., prin ordonanța nr. 2226/221/P/2023/d1 din 26 februarie 2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată ulterior.
Menţine măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Georgescu Călin, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. În temeiul art. 242 C.proc. pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 07.07.2025”, se arată în minuta instanței.
AUTORUL RECOMANDĂ: