Prima pagină » Actualitate » Cardinalii care pot decide cine va fi viitorul PAPĂ/Conclavul, întrunit pe 7 mai

Cardinalii care pot decide cine va fi viitorul PAPĂ/Conclavul, întrunit pe 7 mai

Cardinalii care pot decide cine va fi viitorul PAPĂ/Conclavul, întrunit pe 7 mai

Cardinali din întreaga lume se întrunesc în conclav începând de miercuri, 7 mai, pentru a-l alege pe succesorul Papei Francisc. Doar 133 de cardinali, cu vârsta sub 80 de ani, vor participa la vot.

Diplomați, practicieni, teologi și mediatori: iată care sunt 16 dintre acești cardinali ale căror voci vor conta la vot.

În timp ce unii sunt prezentați de observatori drept „papabili”, favoriți pentru a-i urma Papei Francisc pe tronul Bisericii Catolice, rezultatul conclavului este întotdeauna imprevizibil, ceea ce face ca orice predicție să fie foarte riscantă, relatează AFP.

EUROPA

Pietro Parolin (Italia), numărul doi la Vatican, 70 de ani

Secretar de Stat (numărul doi la Vatican) pe aproape întreaga perioadă a pontificatului lui Francisc, acest diplomat cu o vastă experiență a fost mâna dreaptă a papei și o prezență notabilă pe scena internațională.

Cu o siluetă ușor curbată, o voce răgușită și un temperament calm, el a călătorit în întreaga lume și este cunoscut de numeroși lideri politici, precum și de întreaga Curie Romană (aparatul administrativ al Sfântului Scaun), în al cărui mecanism este versat. Membru al Consiliului Cardinalilor, cu o înțelegere profundă a problemelor, el a jucat un rol-cheie în semnarea în 2018 a unui acord istoric între Sfântul Scaun și China privind numirea episcopilor.

Pierbattista Pizzaballa (Italia), patriarhul latin al Ierusalimului, 60 de ani

Fin cunoscător al Orientului Mijlociu, acest franciscan și teolog italian, vorbitor de ebraică și engleză, a sosit la Ierusalim în 1990.

În septembrie 2023, el a devenit primul patriarh al Ierusalimului – cea mai înaltă autoritate catolică din Orient. O lună mai târziu, a izbucnit războiul între Hamas și Israel, cu repercusiuni în regiune. Numeroasele sale apeluri la pace l-au plasat în centrul atenției.

Matteo Maria Zuppi (Italia), arhiepiscop de Bologna, 69 de ani

Acest diplomat discret și experimentat desfășoară misiuni de mediere politică în străinătate de peste 30 de ani. Membru al comunității romane Sant’Egidio, canalul neoficial de diplomație al Sfântului Scaun, el a servit ca mediator în Mozambic și ca emisar special al Papei Francisc pentru pace în Ucraina.

Arhiepiscop de Bologna, este președintele Conferinței Episcopale Italiene (CEI) din 2022. Pledează pentru primirea în biserică a persoanelor LGBT.

Claudio Gugerotti (Italia), 69 de ani

Diplomat experimentat și poliglot, acest italian din Verona (nord) este un expert în lumea slavă. Cariera sa l-a condus la îndeplinirea funcției de nunțiu (ambasador al Sfântului Scaun) în mai multe țări din regiune (Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Ucraina), precum și în Regatul Unit.

Consultat de Papă cu privire la războiul dintre Ucraina și Rusia, el este prefect al Dicasterului pentru Bisericile Răsăritene din 2022.

Jean-Marc Aveline (Franța), arhiepiscop de Marsilia, 66 de ani

Născut în Algeria, descendent dintr-o familie de andaluzi, monseniorul Aveline și-a petrecut aproape întreaga viață la Marsilia, unde a devenit o figură emblematică. Numit arhiepiscop de Marsilia în 2019 și ulterior cardinal, în 2022, acest apărător al fraternității interculturale, cu o prezență zâmbitoare și amabilă, a căutat încă de la început să promoveze dialogul interreligios pașnic și să acționeze pentru apărarea migranților, doi piloni ai pontificatului lui Francisc.

Ales președinte al Conferinței Episcopilor Franței la începutul lunii aprilie, el a fost și principalul arhitect al vizitei Papei la Marsilia, în 2023.

Anders Arborelius (Suedia), episcop de Stockholm, 75 de ani

Luteran suedez convertit la catolicism într-o țară a cărei populație, majoritar protestantă, este și una dintre cele mai secularizate de pe planetă. Primul episcop catolic de naționalitate suedeză, el a fost numit cardinal în 2017.

În acord cu Franisc, Anders Arborelius apără primirea migranților în Europa.

Mario Grech (Malta), episcop de Gozo, 68 de ani

Episcopul de Gozo, a doua insulă ca mărime din micul arhipelag mediteranean al Maltei, a jucat un rol crucial în timpul sinodului despre viitorul Bisericii convocat de Papa Francisc.

Episcopul Grech a fost secretarul general al acestei adunări mondiale, care a deliberat asupra unor probleme cruciale, cum ar fi locul femeilor și al celor divorțați și recăsătoriți. În această ipostază, el a realizat un delicat exercițiu de echilibristică, urmând dorința lui Francisc de a crea o biserică deschisă și diligentă, atent în același timp la preocupările conservatoare.

Peter Erdo (Ungaria), arhiepiscop de Budapesta, 72 de ani

Intelectual auster care vorbește șapte limbi, extrem de apreciat pentru expertiza sa teologică și deschiderea către alte religii. Un fervent apărător al dialogului cu creștinii ortodocși, el acordă, de asemenea, o atenție deosebită și comunității evreiești. Are opinii foarte conservatoare, atât în ceea ce îi privește pe cei divorțați și recăsătoriți, cât și cuplurile homosexuale.

Erdo a fost criticat pentru tăcerea sa în fața exceselor Guvernului Viktor Orban, în timp ce Biserica Catolică din Ungaria, dimpotrivă, a salutat inițiativele sale de renovare a lăcașurilor de cult și de recreștinare a școlilor în numele apărării creștinismului în Europa.

Jean-Claude Hollerich (Luxemburg), arhiepiscop de Luxemburg, 66 de ani

Iezuit ca și Francisc, acest cardinal pasionat de literatura germană și de cultura japoneză a fost și membru al Dicasterului pentru Cultură și Educație, precum și al celui pentru Dialog Interreligios.

Specialist în relațiile culturale dintre Europa și Orientul Îndepărtat, sensibil la problemele de mediu, el este considerat un teolog ferm în ceea ce privește dogmele, însă deschis evoluțiilor societale, la fel ca regretatul papă, de care a fost apropiat.

ASIA

Luis Antonio Tagle (Filipine), 67 de ani

Fost arhiepiscop de Manila, Luis Antonio Tagle este o figură moderată, care nu a ezitat să critice Biserica Catolică pentru eșecurile sale, în special în cazurile de abuz sexual asupra copiilor. La fel ca Papa Francisc, este un susținător important al săracilor, migranților și persoanelor marginalizate, până la punctul de a fi poreclit „’Francisc asiatic”.

Considerat un bărbat carismatic, cu ochelari dreptunghiulari, aspect tineresc și un zâmbet natural, a fost numit cardinal de Benedict al XVI-lea, în 2012.

Charles Maung Bo (Myanmar), arhiepiscop de Rangoon, 76 de ani

Monseniorul Bo a fost numit cardinal în 2015 de Papa Francisc, primul și singurul din Myanmar.

Salezianul a făcut apel la dialog și reconciliere în țara sa afectată de conflicte și, după lovitura de stat militară din 2021, i-a îndemnat pe protestatarii opoziției să rămână non-violenți. El însuși provenind dintr-o minoritate etnică, i-a apărat pe etnicii rohingya persecutați, majoritar musulmani, și a vorbit împotriva traficului de persoane care perturbă viața multor tineri din Myanmar.

AFRICA

Peter Turkson (Ghana), 76 de ani

Unul dintre cei mai influenți cardinali africani, monseniorul Turkson a fost adesea considerat favorit pentru a deveni primul papă de culoare al Bisericii Catolice.

Născut într-o familie modestă cu 10 copii, Turkson vorbește șase limbi și a vizitat Forumul Economic Mondial de la Davos de mai multe ori pentru a le atrage atenția liderilor în domeniul afacerilor cu privire la excesele economiei liberale.

Fridolin Ambongo (RD Congo), 65 de ani

O voce puternică în cadrul mișcării pentru pace din Republica Democrată Congo, o țară devastată de decenii de violențe, Fridolin Ambongo ar putea aduna voturile cardinalilor considerați conservatori. El s-a alăturat vocilor care au protestat la publicarea, în decembrie 2023, de către Vatican a documentului „Fiducia supplicans”, care deschidea calea către binecuvântări pentru cuplurile formate din persoane de același sex.

Arhiepiscop de Kinshasa din 2018 și cardinal din 2019, el a fost membru al „C9”, consiliul format din nouă cardinali responsabili de consilierea Papei cu privire la reforma Bisericii.

Robert Sarah (Guineea), 79 de ani

O personalitate importantă printre catolicii tradiționaliști critici la adresa lui Francisc, acest francofon rezervat se remarcă prin pozițiile sale foarte conservatoare în ceea ce privește imigrația și homosexualitatea. Astfel, el a calificat drept „erezie” textul Sfântului Scaun din 2023 care deschidea calea către binecuvântări pentru cuplurile formate din persoane de același sex, o evoluție respinsă pe scară largă de episcopii africani.

În octombrie 2023, a fost unul dintre cei cinci cardinali conservatori care l-au îndemnat public pe Papa Francisc să reafirme doctrina catolică privind cuplurile homosexuale și hirotonirea femeilor. Pozițiile sale radicale i-au adus o mare popularitate în rândul catolicilor tradiționaliști, în special în țările francofone.

AMERICA

Robert Francis Prevost (Statele Unite), 69 de ani

Originar din Chicago, monseniorul Prevost este, din 2023, prefectul puternicului Dicaster al Episcopilor, responsabil de numirea episcopilor din întreaga lume.

Prevost a petrecut ani de zile ca misionar în Peru și este arhiepiscop emerit de Chiclayo, în această țară sud-americană. De asemenea, el este președintele Comisiei Pontificale pentru America Latină.

Timothy Dolan (Statele Unite), arhiepiscop de New York, 75 de ani

Liderul conservator al puternicei arhidieceze a New Yorkului, Dolan este un extrovertit jovial căruia îi plac sporturile și berea și care se străduiește să aducă mai mult optimism în Biserică. Deși conservator din punct de vedere teologic și un aprig adversar al avortului, acest cardinal are un simț al umorului autoironic.

Intens mediatizat și cu o prezență puternică pe rețelele sociale, el a coordonat lupta împotriva traficului sexual cu copii din 2002 până în 2009 în dieceza de Milwaukee, Wisconsin.

CITEȘTE ȘI:

Conclavul puterii. Cine va fi următorul PAPĂ? Favoriții Sfântului Scaun și jocurile tăcute din spatele Capelei Sixtine

Cum se alege un nou PAPĂ. Dincolo de fum, jurăminte și simboluri, iată ce se petrece în spatele ușilor închise

Cine a fost Papa Francisc. Povestea primului papă sud-american și SIMBOLUL unei noi epoci pentru Biserica Catolică

Decizie istorică luată de Vatican! Papa Francisc aprobă oficial binecuvântările pentru cuplurile de același sex

Recomandarea video

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii descoperă că o forță misterioasă influențează piticele albe