Prima pagină » Actualitate » Cât plătesc turiștii pentru cazarea în Clisura Dunării, de Paște. Din meniu nu lipsesc preparatele tradiționale

Cât plătesc turiștii pentru cazarea în Clisura Dunării, de Paște. Din meniu nu lipsesc preparatele tradiționale

Cât plătesc turiștii pentru cazarea în Clisura Dunării, de Paște. Din meniu nu lipsesc preparatele tradiționale

Cât plătesc turiștii pentru cazarea în Clisura Dunării, de Paște. Sărbătorile Pascale se apropie cu pași repezi, iar unii dintre români s-au pregătit, deja, de petrecere. Alții și-au luat cazare din timp, pentru a petrece cu familia sau prietenii la munte sau la mare. Una dintre alegeri reprezintă Clisura Dunării, o zonă situată în sudul Banatului, unde hotelierii sunt pregătiți să îi primească pe turiști cu brațele deschise și cu un meniu special. Iată cât costă cazarea pentru o singură persoană!

Două săptămâni ne mai despart de Sărbătorile Pascale, iar mulți dintre cetățenii români s-au gândit, deja, cum să le petreacă. De exemplu, cazările de pe Clisura Dunării se ocupă rapid, iar cei dornici să își petreacă un concediu de Paște, în sudul Banatului, încă mai au timp să facă rezervare.

Cât plătesc turiștii pentru cazarea în Clisura Dunării, de Paște

Însă, cât costă cazarea în Clisura Dunării, de Paște? Prețul depinde de pachetul turistic ales, de numărul de persoane pentru care se fac rezervările, dar și de alte facilități. În plus, în zona Clisurii Dunării, turiștii se pot bucura de drumeții în împrejurimi și pot vizita peșteri și mănăstiri. De altfel, se pot plimba cu barca. În general,

Un reprezentant al unei pensiuni a precizat că tarifele de anul trecut au fost păstate. Pensiunile mai mici percep tarife de 200-250 delei per cameră. Pentru all inclusive, se poate plăti 400-450 de lei de persoană.

„Încercăm, pe lângă produsele tradiţionale, anul acesta să oferim şi plimbările cu ambarcaţiunea, dar mai ales încercăm să implementăm o viaţă sănătoasă. Am rămas pe tarifele de anul trecut, camerele pornind de la 200-250 de lei la pensiunile mai micuţe, ajungând la 400-450 de lei de persoană pentru all inclusive”, spune Alin Subţire, reprezentant al unei pensiuni, arată Observatornews.ro.

Un alt reprezentant al unei pensiuni precizează că turiștii pot primi o reducere de 25%.

„Noi avem pachet de 3 nopţi cu toate mesele incluse, cu nenumărate surprize, cu jocuri, cadouri, plimbări în Clisura Dunării şi o reducere de 25 la sută pentru turiştii care vor veni sau care ne-au mai trecut pragul.

Noi avem pachet de 3 nopţi cu toate mesele incluse, cu nenumărate surprize, cu jocuri, cadouri, plimbări în Clisura Dunării şi o reducere de 25 la sută pentru turiştii care vor veni sau care ne-au mai trecut pragul”, spune Florentina Muchitsch, reprezentant pensiune.

Ofertele sunt diverse în zona Clisurii Dunării. Un alt reprezentant precizează că oferta lor, cu ultra all inclusive, este între 3.000 și 3.500 de lei. Printre preparatele pe care turiștii le vor servi se numără și berbecuțul la proțap. DJ-ul va întreține atmosfera.

Desigur, hotelierii îi așteaptă pe turiști cu meniuri speciale, voie bună, muzică și distracție.

Citește și:

Ministerul Turismului din BULGARIA anunță înființarea Poliției Turismului din cauza fluxului mare de turiști

STAȚIUNEA turistică modernă, cu plaje fine, care a intrat în ofertele agențiilor de turism. Nu este atât de scumpă precum Maldive sau Bali

Lacul interzis care a devenit un fenomen natural impresionant. Localnicii avertizează asupra unui mare pericol

Sursă foto: Shutterstock (caracter ilustrativ)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Costel Alexe, după alerta aeriană din Iași: PSD a lăsat un județ de graniță fără prefect, cel care conduce CJSU
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Cipurile și algoritmii, noile „portavioane” care decid hegemonia globală. Avertismentul unui expert în tehnologii distructive
Mediafax
Un miliardar ucrainean închide o IMPORTANTĂ FABRICĂ în România. MOTIVUL
Click
Un fost concurent de la „Survivor”, uimit de prețurile de la Castelul Bran, de Halloween! Cât a plătit pentru o vizită alături de familie
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Mănânci târziu seara? Un studiu pe aproape 200.000 de persoane arată ce risc poate exista pentru ficat
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP