Prima pagină » Actualitate » Caz INCREDIBIL în Mehedinți. Un șofer a fost jefuit chiar de polițistul căruia îi ceruse ajutorul

Caz INCREDIBIL în Mehedinți. Un șofer a fost jefuit chiar de polițistul căruia îi ceruse ajutorul

Caz INCREDIBIL în Mehedinți. Un șofer a fost jefuit chiar de polițistul căruia îi ceruse ajutorul

Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat de 25 ani că persoane necunoscute i-ar fi sustras din autoturism o borsetă, în care se aflau 9.000 de lei, 100 de dolari, 100 de euro, permisul de conducere, cartea de identitate și alte documente personale.

Vehiculul era staționat și neasigurat, pe Calea Severinului, în apropierea intersecției cu centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu – Severin, județul Mehedinți.

„La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Biroului de Investigații Criminale, în vederea efectuării de verificări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 din Codul Penal.

Ulterior, în urma cercetărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită de sustragerea bunurilor, în persoana unui bărbat, de 53 de ani, din Drobeta Turnu – Severin, județul Mehedinți.

Din verificări a reieșit că bărbatul bănuit de comiterea faptei este agent de poliție în cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Drobeta Turnu – Severin, fiind încadrat în Ministerul Afacerilor Interne din anul 1993.

Polițistul fusese solicitat să se deplaseze pe centura ocolitoare a municipiului unde apelantul a sesizat faptul că a fost implicat într-un accident rutier, posibil soldat cu victime”, spun reprezentanții ai Ipj Mehedinți.

La fața locului, agentul de poliție ar fi ridicat de pe partea carosabilă o borsetă pe care o introdusese în autospeciala de poliție, iar, ulterior, după preluarea evenimentului de către Serviciului Rutier, structură competentă cu efectuarea cercetării la fața locului, polițistul în cauză a părăsit locul evenimentului, fără a preda bunul colegilor care au continuat activitățile procedurale.

Totodată, la data de 4 octombrie a.c., polițistului i-au încetat raporturile de serviciu.

Dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!