Prima pagină » Actualitate » Ce a pățit o femeie care și-a falsificat diploma de studii. Acum e acuzată că a obținut funcții publice și salarii pe baza unei calificări inexistente

Ce a pățit o femeie care și-a falsificat diploma de studii. Acum e acuzată că a obținut funcții publice și salarii pe baza unei calificări inexistente

Sursa foto: colaj Shutterstock

O italiancă în vârstă de 36 de ani a fost obligată de Curtea de Conturi din Lombardia să plătească statului aproximativ 31.000 de euro, după ce a lucrat ani de zile ca profesor de sprijin pe baza unei diplome falsificate.

Astfel, ani la rând, femeia a lucrat în liceele și institutele tehnice ale orașului Brescia ca profesor de sprijin în liceele și institutele tehnice, obținând funcții publice și salarii grație unei calificări care, de fapt, nu exista.

Țara din Europa care crește salariul minim. Și românii care muncesc aici vor primi mai mulți bani

FOTO – Caracter ilustrativ

În urma acestei declarații, în perioada 2017–2022, ea a reușit să obțină contracte temporare prin care a câștigat peste 60.000 de euro, potrivit publicației Corriere della Sera.

Curtea de Conturi a precizat că atribuțiile unui asistent școlar sunt „extrem de simple și nu necesită neapărat competențe foarte specializate” și tocmai de aceea  activitatea femeii nu a ridicat probleme în perioada respectivă.

Prin urmare, s-a stabilit că daunele financiare se ridică la 50% din salariile primite, adică 31.332 de euro, mai puțin decât despăgubirea inițial solicitată de 47.000 de euro.

Parchetul a inițiat, în paralel, o procedură penală pentru fals și fraudă, în urma constatării că diploma prezentată la angajare era falsă. Falsitatea calificării nu a fost contestată de avocații femeii.

Autorul mai recomandă:

Doi angajaţi ai ANAF care s-au folosit de diplome FALSIFICATE pentru a promova în funcţii au fost trimiși în judecată

CLUJ: Un bărbat s-a dat drept arhitect timp de 11 ani și a avizat 60 de proiecte folosindu-se de acte false

Angajată la Curtea de Conturi cu diplomă de licența falsă. Femeia a fost reținută

La 44 de ani, cu diplomă universitară și o carieră sportivă la cel mai înalt nivel, nu reușește să se angajeze: „Mă duc să fac curățenie”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?