Prima pagină » Actualitate » Ce au descoperit anchetatorii despre bărbatul care a incendiat o sală din Palatul Parlamentului. Ochiană avea legături și cu EXTREMIȘTI străini

Ce au descoperit anchetatorii despre bărbatul care a incendiat o sală din Palatul Parlamentului. Ochiană avea legături și cu EXTREMIȘTI străini

Ce au descoperit anchetatorii despre Nicușor Ochiană, incendiatorul de la Palatul Parlamentului

Vasluianul Nicușor Ochiană, arestat preventiv după ce, la jumătatea lunii septembrie, a incendiat o sală din incinta Palatului Parlamentului, avea legături cu mai mulți extremiști, între care și membri ai unor grupuri antieuropene. Bărbatul era un susținător convins al Dianei Șoșoacă și al liderului AUR, George Simion.

Polițiștii au intrat în alertă maximă după ce, în dimineața zilei de 17 septembrie, un bărbat necunoscut a stropit cu benzină în Sala Constantin Brâncuși din Palatul Parlamentului, destinată vizitatorilor, după care a dat foc. Individul a reușit să fugă, iar timp de mai multe ore, autoritățile s-au chinuit mai întâi să-l identifice și mai apoi să-l prindă. Până la urmă, după 10 ore, acesta a fost găsit într-o cameră de hotel din cartierul Vitan.

Este vorba despre Nicușor Ochiană, un vasluian în vârstă de 56 de ani, revenit în țară relativ recent, după ce, cu ani în urmă, s-a stabilit împreună cu familia la Padova, în Italia.

Surse judiciare au spus, în exclusivitate pentru Gândul, că după ce au analizat activitatea pe care Ochiană o avea în mediul online, s-a stabilit faptul că acesta era unul dintre susținătorii Dianei Șoșoacă și ai liderului AUR, George Simion.

Își împărtășea opiniile politice cu ajutorul rețelelor de socializare

Totodată, Ochiană ar fi devenit un extremist radical, îndreptat împotriva valorilor Uniunii Europene. Pentru a-și face publice părerile critice la adresa politicienilor români, dar mai ales la adresa lui Nicolae Ciucă și a lui Marcel Ciolacu, bărbatul și-a deschis două conturi de Facebook, pe care, spun anchetatorii, le-a folosit ca să posteze mesaje ironice față de mai mulți lideri politici, dar și aprecieri față de George Simion și Diana Șoșoacă.

Ochiană ar fi folosit rețele de socializare și pentru „a se conecta cu diverse comunități locale, dar și internaționale”, unde își împărtășea părerile de natură politică.

Din cercetări a mai reieșit faptul că, în mod predominant, activitatea din mediul online a lui Ochiană s-a îndreaptat spre Drobeta-Turnu Severin, unde ar fi dovedit o frecvență ridicată a postărilor și a „check-in-urilor”, fapt care subliniază un stil de viață conectat la comunitatea locală și un interes crescut pentru evenimentele curente organizate în această zonă.

Ochiană devenise un protestatar online

Pe contul principal de Facebook, acesta avea în jur de 1.000 de prieteni virtuali, iar mulți dintre ei ar fi fost membri ai familiei și cunoștințe care îi ofereau sprijin, în sensul în care îi distribuiau părerile, cele mai multe cu un caracter apreciativ la adresa Dianei Șoșoacă.

Totodată, anchetatorii au stabilit că activitatea din mediul online i-a conturat lui Nicușor Ochiană o identitate online de protestatar.

În acest sens, el aprecia și urmărea o serie de pagini de Facebook, atât din România, cât si din străinătate, cum sunt: „IO TIFO PAPA FRANCESCO (Îl sprijin pe Papa Fracisc)”, „Noi Poliziotti per sempre (Noi polițiștii pentru totdeauna)”, „Gândeste România”, „Români nebuni”, „Spune nu corupților”, „Stop Defrișărilor”, „Cloaca politică Penală”, „Conspirații și mistere”, „Legitimă Apărare” și nu în ultimul rând  „Marian Ceaușescu”.

Preferințele lui arată că acesta apreciază discuțiile legate de spiritualitate, de apartenența la comunitatea românească, dar mai ales critica politică.

Totodată, Nicușor Ochiană este și membru al grupurilor „George Simion pentru România”, „Îl susțin pe George Simion”, „Susținem pe Diana Șoșoacă”, „Departamentul Național de Informații – DNI”.


CITEȘTE ȘI:

„Aroganțele” infracționale ale senatorului Eugen Pîrvulescu. Era judecat pentru CORUPȚIE, dar intervenea cu mită ca să-și pună favoritul la șefia CNI

Averile POLIȚIȘTILOR deveniți VEDETE pe internet, verificate de superiori. „Au folosit un limbaj trivial!”

Decizie revoltătoare a procurorilor în dosarul de omor deschis pe numele polițistului care a executat cu șase gloanțe un activist bolnav psihic

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Cât mai poate funcționa singurul reactor activ de la Cernavodă. Când ar putea fi repornit Reactorul 1
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele