Ce ecran de laptop este recomandat pentru protejarea vederii și menținerea acuității vizuale

Ce ecran de laptop este recomandat pentru protejarea vederii și menținerea acuității vizuale
Ce ecran de laptop este recomandat pentru protejarea vederii și menținerea acuității vizuale
Publicat: 22/09/2021, 13:00

Orice pierdere de acuitate vizuală este neplăcută și poate degenera în afecțiuni serioase ale ochilor. Atunci când ai senzația de privire împăienjenită și îți vine să te freci la ochi după o sesiune de lucru sau divertisment prelungită, ochii tăi sunt vulnerabili și, dacă vei continua să te expui în exces radiațiilor emanate de ecranele LCD convenționale, este posibil să îți „strici ochii”, cum se spune în limbaj popular.

Am discutat cu un specialist despre impactul pe care lumina albastră emisă de ecranele gadgeturilor pe care le folosim zilnic îl are asupra sănătății ochilor. Dr. Marius Șuță, medic specialist în oftalmologie și asistent universitar al UMF Timișoara, a explicat în detaliu nu doar ce efecte are lumina albastră nocivă, ci și cum putem atenua sau evita aceste efecte.

Potrivit Dr. Șuță, „cel mai important este să vedem dacă folosim măsuri  de protecție, ochelari de protecție pentru lumină albastră dar și ecrane performante, care ne pot ajuta în salvarea vederii noastre după expunerea prelungită”. Medicul ne-a explicat că „persoanele care au anumite probleme, antecedente personale sau antecedente heredocolaterale de prezbiopie, astigmatism, hipermetropie sau miopie, deci vicii de refracție și tulburări de focalizare, vor fi și mai mult afectate de expunerea prelungită la ecranele gadgeturilor”. Principala metodă care ne stă la dispoziție este limitarea timpului de expunere la diversele ecrane și purtarea unor elemente de protecție adecvate ori de câte ori avem ocazia.

Dr. Șuță a ținut să sublinieze că astfel de limitări ale numărului de ore sunt necesare și la adulți și la copii. „Până la vârsta de doi ani, copiii nu trebuie să privească ecranele gadgeturilor, fie că sunt smartphone-uri sau tablete. După vârsta de doi ani le este permis până la două ore, bineînțeles cu intervale de pauză, în care au o perioadă de relaxare. Și în adolescență, de la trei-patru ore, sigur, cu pauze”, ne-a sfătuit medicul.

Dr. Șuță este perfect conștient că, în cazul adulților, limitarea orelor de expunere este destul de dificilă sau chiar imposibilă în anumite cazuri, întrucât unele persoane, prin natura muncii lor de birou, trebuie să stea de la cinci până la opt ore în fața monitorului. Și pentru aceste persoane există opțiuni, ne-a precizat medicul, sugerând ca ele să ia mai multe pauze de relaxare, cel puțin una la fiecare oră, de câte cinci-zece minute, în care să se plimbe într-un mediu cu aer curat și să își închidă ochii, chiar și numai pentru câteva  minute, ca metodă de relaxare. De ce este nevoie de astfel de pauze? „Pentru că și copiii și adulții, când stau foarte mult ca să lucreze sau ca să se joace în fața acestor gadgeturi, uită să mai clipească și, prin aceasta, are loc evaporarea lacrimilor din filmul lacrimal și o senzație de ochi obosit, iritat, sau alte neplăceri de acest gen”, ne-a lămurit medicul oftalmolog.

Medicul oftalmolog ne-a explicat că nocivitatea luminii albastre rezultă din faptul că aceasta „este cea mai scurtă din tot spectrul vizibil și conduce cea mai mare cantitate de energie din lumină”. Astfel, suprasaturarea cu lumină albastră va da tulburări ale retinei în cadrul degenerescenței maculare legată de vârstă. Tulburările somnului apar pentru că secreția de melatonină este inhibată de lumina albastră care ajunge la retină, cei expuși riscând nu doar tulburări de somn, ci și alte patologii asociate. Oboseala și un ochi uscat mai trebuie luate în considerare, pentru că expunerea prelungită fără protecție va da și aceste simptome. Dr Șuță a mai precizat că faptul că stăm prea mult în fața ecranelor poate genera și afecțiuni ale altor organe, cum ar fi tulburări de natură musculară sau de poziție, dar și probleme ale coloanei vertebrale.

Întrucât un efect frecvent întâlnit este acela că utilizatorii de ecrane uită să mai clipească, medicul recomandă clipirea cât mai frecventă, pentru relaxarea privirii. De asemenea ajută și o plimbare de cinci-zece minute în aer curat, dar dacă nu este posibil o altă metodă bună ar fi să privești printr-o fereastră și să te concentrezi timp de câteva minute pe un punct fix pe care să-l găsești la orizont. Dr. Șuță recomandă și masajul ocular, o metodă veche, în care utilizatorii își pot acoperi ochii cu palmele și, timp de cinci minute, pot face inspirații adânci, pentru relaxare, cu ochii închiși. „După aceea, se vor elibera și se vor simți mult mai relaxați pentru următoarea oră de lucru”, ne-a promis dr. Șuță.

Folosirea tehnologiei potrivite – ecranul OLED

Un efect al perioadei pandemice prin care trece întreaga planetă îl reprezintă schimbările de comportament ale multor oameni. Aceștia au ajuns să lucreze de acasă mai mult, iar copiii au ajuns și ei în fața ecranelor, foarte multe ore, din cauza educației prin intermediul internetului. Ce este de făcut în această situație? „Toți ar trebui să folosească niște ochelari cu filtre de protecție pentru lumina albastră, iar cei care au posibilitatea să utilizeze ecrane performante de laptopuri, nu cele uzuale LCD, ci cu un oarecare filtru pentru lumina albastră”, este de părere dr. Șuță. El adaugă că un mediu ambiental cu culori calde, nu cu culori stridente, ajută la relaxare, mai ales în perioadele lungi de timp petrecute în fața ecranelor. Nu mai puțin importantă este și postura corectă și distanța față de ecran, care trebuie să fie corespunzătoare.

Dincolo de valențele sale estetice incontestabile, tehnologia OLED implementată în ecranele laptopurilor ASUS de ultima generație ascunde și o serie de beneficii ce pot avea un impact serios asupra vieții utilizatorilor.  Cel mai important aspect este reducerea cu până la 70% a emisiilor de lumină albastră dăunătoare față de cele ale unui LCD normal. Studiile au arătat că lungimile de undă ale luminii albastre cuprinse între 415 – 460 nm pot afecta negativ ochii umani. Ecranele de laptop ASUS OLED sunt, de asemenea, certificate de laboratoarele TÜV Rheinland pentru lumină albastră redusă și imagini fără pâlpâiri.

Dr. Șuță, el însuși utilizator de așa ceva, recomandă un ecran de tip OLED de ultimă generație, care protejează ochii utilizatorului, având un filtru pentru lumina albastră, și fiind, din toate punctele de vedere, benefic. „În prezent folosesc un laptop ASUS ZenBook Pro Duo OLED, care pentru mine a fost o alegere simplă, deoarece nu prezintă doar un singur ecran, ci două”. Primul ecran, un OLED tactil cu rezoluție 4K, este folosit de medic pentru rularea aplicațiilor, având un contrast excelent și culori naturale.

Pentru dr. Șuță, ecranul secundar tactil este la fel de util ca și primul, ajutându-l și în activitatea sa didactică, la Universitate. „Cel mai mult mă ajută când îl folosesc în PowerPoint. Deschid o fereastră PowerPoint principală pe ecranul mare, iar pe ecranul secundar sursele, fie că ele sunt niște grafice, fie că ele sunt niște desene sau poze din oftalmologie, pe care le pregătesc pentru studenți” , explică dr. Șuță. El mai folosește ecranul secundar pentru chat, pentru că în perioada pandemică activitatea s-a derulat foarte mult online.

„Și tastatura înclinată, fiind foarte ergonomică, a fost un motiv pentru care am ales acest laptop. Bineînțeles, confortul vizual, având un panou OLED la ecranul principal, este net superior oricărui alt laptop. Ecranul OLED face diferența față de alte laptopuri. Și îl recomand tuturor”, a conchis medicul oftalmolog.

ASUS a implementat ecranele OLED pe majoritatea gamelor de laptopuri, prin urmare e mult mai simplu acum să alegi cu notebook cu ecran performant, adecvat cerințelor tale și bugetului tău.

Laptopul ASUS ZenBook Pro Duo 15 OLED (UX582) este disponibil pe eShop oficial ASUS, în diverse configurații.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA