Ce mănânci, de fapt, când cumperi MĂSLINE de la supermarket

Ce mănânci, de fapt, când cumperi MĂSLINE de la supermarket
Publicat: 02/11/2023, 11:35

Asociația Pro Consumatori a analizat numeroase sortimente de măsline vândute în magazinele din România în sistem vrac sau ambalate în recipiente din sticlă sau tablă.

Rezultatele nu sunt deloc încurajatoare!

„Se cunoaște că măslina crudă este amară, îndeosebi dacă este verde, fiind necesară fermentarea fructelor (care se face mai repede cu leșie sau mult mai lent cu saramură), pentru îndepărtarea sursei de amar și pentru asigurarea fermității corpului măslinei. Piața a fost alcătuită treptat din sortimente variate de măsline, realizate din fructe culese în diferite etape ale coacerii lor (cele verzi sunt culese înainte de a intra în pârg, cele roșietice-maronii sunt culese pârguite, cele aproape negre sau negre se culeg la maturitatea deplină) dar și supuse unei game foarte largi de tratamente (saramurare uscată ori umedă, uscare, uleiere etc.) care sunt costisitoare și solicitante. Este evident că tentația inducerii în eroare a consumatorilor este mare, iar un consumator neavizat nu va face diferența dintre măslinele negre obținute prin tehnici de înnegrire și cele care au căpătat această culoare la încheierea ciclului de coacere. Măslinele au de patru ori mai multă substanță grasă decât substanță dulce. În termeni de specialitate, grăsimile din măsline au o pondere de peste 15% și sunt deosebit de valoroase – binefăcătoarele grăsimi nesaturate sunt în cantitate de șase ori mai mare față de grăsimile saturate, motiv pentru care lumea medicală, nutriționiștii și în general consumatorii informați nu contenesc să laude virtuțile măslinelor și să încurajeze consumul lor”, spune prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

Măslinele negre comercializate pe piața noastră sunt intens procesate și conțin un exces de sare și oțet.

Asociația Americană a Inimii recomandă un consum zilnic de sare aproximat la 1500 mg pentru majoritatea adulților în vederea prevenirii afecțiunilor cardiovasculare.

În schimb, este suficient să consumăm 15-20 de măsline procesate și am depășit cantitatea zilnică de sare admisă.

Pentru a înnegri măslinele, producătorii utilizează lactatul feros (E585) și gluconatul feros (E579), doi stabilizatori care ar trebui să nu depășească în dieta zilnică cantitatea de 0,8 mg/kg corp. Lactatul feros este un supliment din fier care nu are nicio legătură cu lactatele.

În cele 20 de produse analizate s-au identificat 9 tipuri de aditivi alimentari, după cum urmează: acid citric, acid lactic, acid ascorbic, alginat de sodiu, glutamat de sodiu, lactat feros, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu și gluconatul feros.

Ce mănânci, de fapt, când cumperi MĂSLINE din magazinele din România

Cu privire la prezența aditivilor de mai sus în sortimentele de măsline analizate, situația se prezintă după cum urmează:

65% din sortimentele de măsline analizate conțin acid lactic;

60% din sortimentele de măsline analizate conțin acid citric;

45% din sortimentele de măsline analizate conțin acid ascorbic;

35% din sortimentele de măsline analizate conțin gluconat feros;

20% din sortimentele de măsline analizate conțin alginat de sodiu;

15% din sortimentele de măsline analizate conțin glutamat de sodiu;

5% din sortimentele de măsline analizate conțin lactat feros;

5% din sortimentele de măsline analizate conțin sorbat de potasiu;

5% din sortimentele de măsline analizate conțin benzoat de sodiu.

Ce mănânci, de fapt, când cumperi MĂSLINE din magazinele din România

E202 – sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.

E211 – benzoat de sodiu, conservant cu acțiune antibacteriană și antifungică în mediul acid. Benzoatul de sodiu este un conservant sintetic care, în reacție cu acidul ascorbic, generează benzen, substanță toxică cancerigenă.

E270 – acidul lactic este folosit ca stabilizator și conservant. Poate produce reacţii alergice precum mâncărimi, inflamarea limbii şi a mucoaselor, respiraţie greoaie, secreţii nazale, favorizează subţierea smalţului dentar şi apariţia cariilor, poate irita mucoasele sistemului digestiv producând diverse afecţiuni digestive. Alimentele ce conțin E 270 nu trebuie consumate de bebeluşi şi copiii mici pentru că ei nu deţin echipamentul enzimatic necesar metabolizării acestuia.

E300 – Acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care, în cantități mari, poate produce diaree, atacă smalțul dinților și duce la formarea calculilor la rinichi.

E330 – acidul citric este un agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor. Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

E579 – gluconatul feros este un stabilizator artificial de culoare, care în combinație cu oxigenul, declanșează reacția de oxidare în urma căreia măslinele verzi sau blonde devin negre. Gluconatul feros provoacă eroziuni la nivelul mucoasei esofagului și stomacului.

E585 – lactatul feros este un stabilizator artificial de culoare, având același rol tehnologic și aceleași reacții adverse ca ale gluconatului feros.

E621- monoglutamatul de sodiu este un potenţiator de gust şi aromă. Acesta provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului. Deficitul de vitamina B6 generează slăbiciune musculară, anemie, insomnie, căderea părului, oboseală cronică şi tulburări neurologice. Deficitul de calciu provoacă o serie de manifestări, cum ar fi: cârcei, pierderi de memorie, fracturi, irascibilitate, astenie, tulburări intestinale şi lipsa poftei de mâncare. Produsele care conţin acest aditiv nu trebuie consumate de către femeile însărcinate, copiii, hipoglicemicii, bătrânii sau cardiacii, scrie realitatea.net.

Sursa foto: Pexels (caracter ilustrativ)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...