Stațiunea Păltiniș se află la 35 de kilometri de orașul Sibiu și este cea mai veche stațiune montană din România, fiind înființată în anul 1894 de către Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor. De asemenea, vorbim și despre cea mai înaltă stațiune din țară, la o altitudine de 1.442 de metri, pe versantul nord-estic al Munților Cindrel.
Iarna, această stațiunea este plină de turiști, care pot practica spoturi de iarnă, se pot bucura de peisaje și pot să se relaxeze, având la dispoziție mai multe unități de cazare.
Astăzi, stațiunea este una dintre cele mai frecventate și populare de la noi din țară, în special iarna, când turiștii vin să se bucure de schi sau snowboarding, având în vedere că stratul de zăpadă este prezent aproximativ 120 de zile pe an.
Condițiile de schi sunt perfecte începând cu luna decembrie și până în aprilie, iar pârtiile din stațiune sunt unele faimoase în țară, notează Știrile Pro TV.
În zonă se ajunge foarte ușor pe șoseaua care leagă zona montană de municipiul Sibiu. Drumul din Sibiu către Păltiniș este ușor accesibil cu mașina, fiind asfaltat și bine întreținut.
Dacă vii din București, urmează traseul pe E15 către Sibiu, trecând prin Pitești și Valea Oltului.
Cu transportul public – TURSIB oferă o legătură directă între Sibiu și Păltiniș prin linia de autobuz 22 pe traseul Gară Sibiu – Constituției – Calea Dumbrăvii – Rășinari – Curmătură – Păltiniș (hotel Hohe Rinne). Plecările din Sibiu sunt programate la orele 07:00, 11:00 și 16:00, iar din Păltiniș, autobuzele pleacă la 09:00, 13:30 și 17:30. Biletele sunt accesibile, costând în jur de 10 lei pentru o călătorie simplă și 16 lei pentru dus-întors.
Dacă alegi să mergi cu trenul, ruta București-Sibiu te lasă la gara din Sibiu, de unde poți continua drumul spre Păltiniș cu autobuzul TURSIB, taxiuri sau alte mijloace de transport disponibile în oraș.
Stațiunea Păltiniș este destinația preferată pentru mulți români, indiferent de sezon, dar cel mai mult pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Pârtiile sunt bine întreținute și sezonul de schi durează aproximativ cinci luni, din decembrie până în aprilie.
Stațiunea pune la dispoziție pârtii pentru toate nivelurile de dificultate, de la începători până la avansați, fiind numai bună pentru cei care vor să învețe să schieze, pentru că nu este la fel de aglomerată ca alte stațiuni mai populare.
Dar și pe timpul verii, stațiunea este un loc perfect picnicuri în aer liber, plimbări prin natură și drumeții la Poiana Oncești, Stâna Găujoara și Poiana Lupilor. În plus, poți vizita Rezervația Iezerele Cindrelului și lacurile glaciare superbe. Stațiunea este recunoscută și pentru aerul său ozonat, datorită pădurilor de conifere care o înconjoară.
Printre cele mai importante obiective turistice de aici se numără schitul Păltiniș – o mică bisericuță ctitorită de mitropolitul Nicolae Bălan în jurul anului 1930, , care aparține Arhiepiscopiei Sibiului și se află la 500 de metri de șoseaua Păltiniș-Sibiu.
Bisericuța a fost construită din lemn de brad și are hramul Schimbarea la Față a Domnului, iar aici se află mormântul lui Constantin Noica, filosof, scriitor și publicist, care și-a petrecut ultimii ani ai vieții într-o căbănuță situată în apropierea schitului.
Pe lângă mormântul filosofului, turiștii pot vizita și Casa memorială Constantin Noica, locul unde acesta și-a trăit ultimii ani din viață, mai informează sursa citată.
De asemenea, Schitul Păltiniș adăpostește și o bucată din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos, care a făcut parte din tezaurul de relicve al Bisericii Catolice. Ea a fost adusă adusă de pelerini, în urmă cu 1.000 de ani.
Preoții olandezi au donat în 2004 relicva Mănăstirii din Poiana Mărului, iar doi ani mai târziu, mitropolitul Ardealului, I.P.S Laurențiu Streza, a donat-o Schitului Păltiniș.
Iarna, complexul de pârtii Arena Platos se află în centrul distracției, fiind situată pe platoul Ioana Poplăcii, la 1 km înainte de a intra în stațiune, la o altitudine de 1.400 de metri.
Are cinci pârtii dotate cu 4 instalații de transport pe cablu, nocturnă, tunuri de zăpadă, școală de ski și un apre ski bar.
Cele 5 Pârtiile din cadrul complexului Arena Platos sunt:
Pârtii de schi în Păltiniș
Telescaunul Păltiniș face legătura cu vârful Oncești situat la altitudinea de 1.713 m și are o lungime de 1.052 m. Este prevăzut cu 52 scaune duble și are o capacitate de 360 persoane pe oră. Timpul de urcare este de 7 minute.
FOTO – Arhivă