Prima pagină » Actualitate » Ce ȘANSE are Sebastian Stan să câștige Oscarul. Actorul de origine română este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”

Ce ȘANSE are Sebastian Stan să câștige Oscarul. Actorul de origine română este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”

Ce ȘANSE are Sebastian Stan să câștige Oscarul. Actorul de origine română este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”
Sebastian Stan

Actorul de origine română Sebastian Stan, în vârstă de 42 de ani, se bucură de o recunoaștere internațională în industria filmului independent, fiind cunoscut inițial pentru rolurile sale din Universul Cinematografic Marvel.

Acum, el se află pe lista nominalizărilor la Premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”, pentru interpretarea unui tânăr Donald Trump în filmul „The Apprentice (Ucenicul)”, aceasta fiind una dintre cele mai importante recunoașteri din cariera sa.

Pelicula „The Apprentice” analizează începuturile carierei președintelui american în domeniul imobiliar din New York City, în anii 1970 și 1980, precum și influența mentorului său controversat, avocatul Roy Cohn, interpretat de Jeremy Strong.

Pentru a fi convingător în rolul lui Trump, Stan a trecut printr-un proces riguros de documentare, studdind sute de materiale de arhivă și interviuri și încercând să surprindă nu doar maniera de a vorbi și gesturile caracteristice, ci și subtilitățile comportamentului public al lui Trump.

Pentru transformarea fizică, el a colaborat cu o echipă de machiaj și a adoptat chiar o dietă specifică ce includea alimente precum ramen cu sos de soia, notează Știrile Pro TV.

„Mulți oameni mi-au spus… «Ei bine, nu vei câștiga niciodată nimic pentru asta”. Iar eu le-am spus: «Uneori nu e vorba doar de asta». Pur și simplu am simțit că este important”, a mărturisit actorul la Festivalul Internațional de Film de la Santa Barbara, unde a fost recompensat cu Virtuosos Award.

Cu toate acestea, filmul nu a avut un impact major la box office, iar Stan consideră că alegerile prezidențiale din SUA au influențat performanța comercială a peliculei.

„Am trecut prin alegeri în timp ce făceam asta, așa că au fost atât de multe sentimente și încă mai sunt. Nu există doar un singur lucru”, a declarat actorul, sugerând că sensibilitățile politice ar putea afecta și șansele filmului la premiile importante.

Jeremy Strong, care joacă rolul avocatului Roy Cohn, a descris recent pelicula ca fiind „mai degrabă un film de groază”, după realegerea lui Trump pentru un al doilea mandat la Casa Albă, subliniind relevanța politică a producției.

Sebastian Stan, Globul de Aur pentru rolul din „A Different Man”

În luna ianuarie a acestui an, Sebastian Stan a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un film de comedie/musical cu rolul din „A Different Man (Un bărbat diferit)”.

În acest film, el interpretează un personaj cu o afecțiune facială gravă, demonstrându-și versatilitatea și capacitatea de a aborda roluri complexe, mai scrie sursa citată.

Performanța sa din această peliculă fusese deja recunoscută, după ce a primit Ursul de Argint pentru „Cea mai bună interpretare principală” la Festivalul de Film de la Berlin (Berlinale).

Discursul său de acceptare a Globului de Aur a fost emoționant, actorul dedicând premiul mamei sale tot de origine română: „Acest premiu e pentru mama mea, care a părăsit România în căutarea unei vieți mai bune și mi-a dat totul. Dar și pentru tatăl meu vitreg, Tony, care s-a însurat cu o mamă singură cu un copil deja mare. Mulțumesc pentru că ești un bărbat adevărat!”.

Dar cel mai emoționant moment al discursului său a venit la final, când Sebastian Stan a spus în limba română: „România, te iubesc!”.

Gestul său i-a impresionat pe români și a subliniat legătura puternică pe care o păstrează cu țara sa natală.

Sebastian Stan – scurtă biografie

Sebastian Stan s-a născut pe 13 august 1982, în Constanța, copilăria sa fiind marcată de evenimente semnificative, inclusiv Revoluția din 1989.

„Erau tineri cu steagul cu stema ruptă, asta nu o să uit toată viața, vedeam că ceva se întâmplă. Și am căutat de curând pe YouTube imagini cu Ceaușescu, și când vorbea și a venit elicopterul și l-a luat, și așa am simțit în toți mușchii, am simțit ca un cuțit în mine”, a povestit actorul, într-un interviu pentru Pro TV.

La vârsta de 8 ani, imediat după Revoluție, mama sa, profesoară de pian, l-a luat cu ea la Viena, unde au locuit 3 ani, după care s-au mutat în Statele Unite.

Părinții săi au divorțat când Sebastian avea doar 2 ani, iar tatăl său locuiește în prezent tot în America, dar pe coasta de Vest.

El a vizitat Constanța în 2005, petrecându-și ziua de naștere la plajă, în orașul natal. Și legătura cu bunica sa a fost foarte importantă pentru actor. După decesul acesteia, reîntoarcerea în România a devenit mai dificilă emoțional: „Acolo era și mamaia, dar mamaia a murit și pentru mine e puțin mai trist, ar însemna să merg la cimitir, să retrăiesc… dar voi veni”.

Recent, el a colaborat cu regizorul român Cristian Mungiu, actorul jucând astfel, pentru prima dată într-un film românesc, intitulat „Fjord”, unde va putea vorbi atât în română, cât și în engleză.

La Festivalul Internațional de Film de la Santa Barbara, Stan a mărturisit entuziasmul său pentru această oportunitate: „Îmi place foarte mult că sunt aici, acum cu voi…” și a continuat să vorbească în română, demonstrând că nu și-a uitat limba maternă.

Legătura acestuia cu Mungiu datează de mai mulți ani.

„Noi ne știm demult, în 2007, când am prezentat la New York filmul meu de Palm D’or, a venit Sebastian să mă vadă, era foarte tânăr, a venit cu mama lui, a condus 400 km să ne cunoaștem. Am ținut legătura… cariera lui a luat o turnură spectaculoasă, s-a impus întâi în filmul comercial, dar după o perioadă a făcut acest efort și l-a făcut cu mare succes anul trecut, să se apropie de filmul de autor”, a precizat regizorul român.

De altfel, Sebastian Stan este declarat un mare admirator al cinematografiei românești, menționând în interviuri numele regizorilor Cristi Puiu și Cristian Mungiu, povestind că filmele românești l-au ajutat să înțeleagă mai bine experiențele mamei sale.

„Văzând ultimul film al lui Mungiu, am înțeles și cum a fost cu mama și cum s-a chinuit ea cu un copil, să aducă un ban în casă, să aducă de mâncare”, a spus el.

Cariera lui Sebastian Stan la Hollywood

Cariera lui Sebastian Stan la Hollywood este o adevărată poveste de succes. Actorul a reușit să obțină roluri tot mai importante în industria filmului american, după ce inițial s-a întreținut ca ospătar la un restaurant din Manhattan.

A devenit cunoscut publicului prin rolul lui Bucky Barnes/Winter Soldier din Universul Cinematografic Marvel, apărând în filme precum „Captain America: The First Avenger”, „Captain America: The Winter Soldier” și „Avengers: Endgame”.

De asemenea, el a jucat în producții celebre precum „Black Swan” și serialul „Gossip Girl”.

Versatilitatea sa a fost demonstrată și prin interpretarea toboșarului Tommy Lee, în miniseria „Pam & Tommy”, rol care i-a adus nominalizări la Premiile Emmy și Globurile de Aur.

FOTO – Profimedia

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 5 decembrie 2025: O zi intensă cu vești care răstoarnă planuri
Digi24
Dmitri Medvedev amenință „nebuna Uniune Europeană”: confiscarea activelor rusești ar fi echivalentă cu un act ce justifică războiul
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
„Îți place să trăiești în Europa?”. Un jurnalist ucrainean a abordat-o pe presupusa fiică a lui Putin la Paris / Ea spune că îi pare „foarte rău” pentru războiul din Ucraina
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Rusia va ajunge la granița României, diplomatic sau prin arme, amenință Vladimir Putin
Cancan.ro
DOLIU în presă! A murit jurnalistul Mihai Stănescu
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cea mai bine vândută mașină din România, în noiembrie: Doar bulgarii mai cumpără acest model
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman