Prima pagină » Actualitate » Cea mai veche prostituată din Iași, eroina unei investigații CNN care a provocat un adevărat scandal internațional. Câte amenzi a primit în 12 ani

Cea mai veche prostituată din Iași, eroina unei investigații CNN care a provocat un adevărat scandal internațional. Câte amenzi a primit în 12 ani

FOTO - Caracter ilustrativ: Profimedia

Municipiul Iași, prin intemediul primarului Mihai Chirica, a depus la instanță, în 2025, o cerere de transformare în ore de muncă în folosul comunității a 1.677 de amenzi aplicate de Poliția Locală unei prostituate, Monicăi G. (44 de ani), între anii  2011 și 2023. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 1 milion de lei.

În acțiune, reclamanta a precizat că, după căutările Fiscului, femeia nu are venituri oficiale și nici bunuri, fiind declarată insolvabilă, scrie ziaruldeiasi.ro.

Monica G, cea mai veche prostituata din Iași / FOTO – Ziarul de Iași

Magistratul care a judecat dosarul, confruntat cu valul imens de amenzi, a decis că „pentru o mai bună înfăptuire a justiției” să le disjungă în 168 de dosare care să cuprindă fiecare circa 10 sancțiuni.

Femeia acuzată s-a mai aflat în centrul unui astfel de demers. În 2010, pe numele ei a fost intentat un demers similar pentru amenzi neachitate de circa 600.000 de lei.

În 2008, Monica G. a ajuns chiar și eroina unei controversate investigații CNN care a fost preluată, apoi, în ziare din toată lumea.

Autoritățile din Iași cer transformarea amenzilor în muncă în folosul comunității

Anul trecut, Municipiul Iași, prin vocea edilului orașului, a cerut unui complet de la Judecătorie transformarea celor 1.677 de amenzi aplicate de Poliția Locală Monicăi G., în intervalul de 12 ani, în ore de muncă în folosul comunității.

Valoarea totală a acestora era de 952.465 lei, motivația sancțiunilor fiind practicarea prostituției, faptă sancționată prin Legea nr. 61/1991, poliția locală aplicând amenzi, de obicei, între 500 și 1.500 lei pentru practicarea acesteia în locuri publice.

Astfel,la finalul lui februarie 2026, judecătorul a decis să formeze 168 de dosare care să cuprindă fiecare circa 10 amenzi, motivația fiind ”o mai bună înfăptuire a justiției.”

În primul dintre acestea, la finalul lui martie, s-a dat deja o decizie: sancțiuni de 5.200 lei au fost transformate în 102 ore de muncă în folosul comunității. În motivare, s-a ținut cont de faptul că, din verificări la Fisc, a reieșit că femeia nu figurează cu venituri și că nu deține bunuri imobile care să fie poprite/valorificate în vederea încasării sumelor. Restul proceselor se află pe rolul Judecătoriei.

Conform unor articole din trecut, în 2010, Monica G. era pârâtă în dosare similare aflate pe rolul instanțelor ieșene, valoarea debitului pretins la bugetul local fiind de circa 600.000 de lei.

Monica G, vedetă CNN și The Guardian

Monica G. este una dintre cele mai vechi prostituate din Iași, primele informații despre ea apărând în presa locală încă din 2002, pe când avea doar 20 de ani.

Monitorul de Iași, actualul Ziarul de Iași, scria că în acel an, în urma unei razii, fusese ridicată de polițiști de pe Bulevardul Nicolae Iorga, împreună cu alte două femei.

Mass-media a mai scris că Monica a fost condamnată penal pentru prostituție în 2001 și 2012, ulterior această infracțiune fiind dezincriminată în Codul Penal.

Însă, cel mai cunoscut moment în care a fost implicată s-a petrecut în 2008, atunci când numele ei a apărut într-o investigație realizată de Chris Rogers, un jurnalist de investigații britanic, premiat pentru materialele sale.

Investigația acestuia a fost prezentată de televiziunea americană CNN, jurnalistul susținând că s-a dus în zona Gării din Iași și a cumpărat-o pe Monica pentru a face prostituție în Anglia după ce aceasta și „peștele” său au afirmat că femeia era minoră.

Ulterior, Poliția din Iași s-a sesizat și a intervievat-o pe Monica, aceasta declarând că, de fapt, avea 25 de ani și că a fost răpită.

Monica G, cea mai veche prostituata din Iași / FOTO – Ziarul de Iași

Această afirmație a fost preluată de ziare faimoase, care au pus sub semnul întrebării profesionalismul lui Rogers. Monica a afirmat, atunci, că intenționa să îl dea în judecată pe jurnalist.

Autorul mai recomandă:

O polițistă a fost prinsă că făcea videochat, pentru străini, după orele de program. Femeia lucra cu informații sensibile

Ce a pățit un bărbat din Pitești care a ȘANTAJAT o prostituată, de care se îndrăgostise. Ce s-a întâmplat între ei, după o relație de trei ani

EXCLUSIV | Cântăreț celebru, anchetat de Poliție după ce ar fi bătut o prostituată, într-un hotel de lux din București

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară