Prima pagină » Actualitate » Cine a lăsat Parlamentul fără apă. Peste 1.500 de angajaţi ai instituţiei se vor spăla pe mâini cu zăpadă

Cine a lăsat Parlamentul fără apă. Peste 1.500 de angajaţi ai instituţiei se vor spăla pe mâini cu zăpadă

Luiza Dobrescu
Cine a lăsat Parlamentul fără apă. Peste 1.500 de angajaţi ai instituţiei se vor spăla pe mâini cu zăpadă

Se face revizia conductelor în „fabrica de legi” și au rămas fără apă peste 1.500 de angajaţi ai Parlamentului. Problema, din câte se pare, este în toată clădirea. 

Ca să fie siguri că nu vor intra în toalete şi vor produce nişte dezastre olfactive în clădire, asta în condiţiile în care oricum intrarea în Parlament e însoţită mereu de un iz persistent de canalizare, s-a pus anunţ că vor opri de tot apa în clădire.

Potrivit zvonurilor care circulă printre parlamentari, revizia este doar un pretext  invocat de cei care au pus anunţul.

Se pare că e vorba de o problemă internă, pe care angajaţii au semnalat-o de mai multe ori, chiar în timpul protestelor iniţiate pe holurile instituţiei.

Precizările Apa Nova

Apa Nova precizează că nu a sistat furnizarea serviciilor de apă către clădirea Palatului Parlamentului, oprirea alimentării fiind realizată exclusiv de către administraţia clădirii.

„Ca urmare a articolelor apărute în spațiul media despre sistarea apei la Palatul Parlamentului, Apa Nova București face următoarea precizare: Operatorul de apă și canalizare al Capitalei nu a sistat furnizarea serviciilor de apă către clădirea Palatului Parlamentului, oprirea alimentării fiind realizată exclusiv de către administrația instituției, pentru execuția unor lucrări de reparație și revizie la rețeaua internă de apă. Serviciile de alimentare cu apă și de canalizare funcționează la parametrii normali”, au transmis reprezentanții Apa Nova.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului