Prima pagină » Actualitate » Cristina este acuzată că și-a ucis iubitul italian, fiul unui cap mafiot din ‘Ndrangheta. Ce ar fi făcut după crimă românca

Cristina este acuzată că și-a ucis iubitul italian, fiul unui cap mafiot din ‘Ndrangheta. Ce ar fi făcut după crimă românca

Cristina este acuzată că și-a ucis iubitul italian, fiul unui cap mafiot din 'Ndrangheta. Ce ar fi făcut după crimă românca

O româncă riscă 26 de ani de închisoare în Spania, fiind acuzată că și-a executat iubitul italian, fiu al unui cap din mafia calabreză, ‘Ndrangheta. Procesul pentru uciderea lui Giuseppe Nirta, mort la 52 de ani în iunie 2017 la Murcia, va avea loc între 25 aprilie și 3 mai, în fața unui juriu popular.

Procurorii au cerut ca femeia, Cristina Elena T., să fie condamnată la 24 de ani de închisoare pentru crimă și 2 ani pentru deținere ilegală de arme de foc, potrivit jurnaliștii italieni de la La Opinion de Murcia.

Românca este acuzată că și-a ucis iubitul, pe Giuseppe Nirta, în Águilas, regiunea Murcia, în 2017, pretinzând apoi că acesta a fost executat de un necunoscut care l-a așteptat în curtea casei lor. Ulterior, toate probele adunate au indicat-o pe ea, iar femeia a fost arestată. A petrecut un an și jumătate în arest preventiv, după care a fost eliberată.

Familia bărbatului cere despăgubiri

În afara celor 26 de ani de închisoare, procuratura solicită ca femeia să plătească cheltuielile de judecată și despăgubiri de 200.000 de euro pentru mama decedatului. La rândul ei, familia Nirta solicită 500.000 de euro despăgubiri.

La data crimei, Cristina Elena T. a spus că o persoană necunoscută i-a așteptat în curtea casei, iar când au coborât din mașină, partenerul ei a fost împușcat din spate, de mai multe ori, în timp ce ea a reușit să fugă.

Și-a anunțat un prieten că Giurseppe a fost ucis

Toate probele au contrazis-o, iar după reconstutuire criminaliștii au spus că, având în vedere poziția în care a fost găsit cadavrul, Giuseppe Nirta a fost luat prin surprindere și nu a avut impulsul de a fugi, așa cum s-ar fi întâmplat dacă era vizat de un asasin.

Mai mult, după crimă, Cristina a sunat de pe telefonul victimei la o cunoștință și a anunțat că Giuseppe a fost omorât, și nu la Poliție, așa cum ar fi procedat din instint orice persoană aflată într-o situație de acest gen, mai scriu jurnaliștii italieni.

În urma expertizelor criminalistice, au fost identificate urme de praf de pușcă pe hainele pe care femeia le-a purtat în ziua crimei. Cu toate acestea, ea susține în continuare că este nevinovată.

Pentru a exclude orice suspiciune, Serviciul de Criminalistică a folosit tehnici de ultimă generație, potrivit sursei citate.

Tatăl lui Giuseppe Nirta este un membru important al clanului mafiot ‘Ndrangheta, care a fost arestat în Italia în 2008 pentru crimă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!