Prima pagină » Actualitate » Cum se întreține Adina Halas. ”Am niște rutine foarte bine puse la punct”

Cum se întreține Adina Halas. ”Am niște rutine foarte bine puse la punct”

Cum se întreține Adina Halas

Adina Halas, în vârstă de 45 de ani, este foarte atentă la stilul său de viață și la forma sa fizică. ”Am niște rutine foarte bine puse la punct”, a explicat aceasta.

Adina Halas are un program foarte bine stabilit pentru a fi în formă fizică foarte bună.

”Eu sunt cu rutinele mele. Mă duc la sală, reîncep dansul, masaj regulat, antrenamente de forță și spinning și indoor cycling… În perioada de vacanță m-am antrenat, am mâncat ce trebuie, doar că am avut mai mult timp pentru prieteni, familie și organizări de tot felul și am avut timp și de gătit”, a declarat vedeta pentru click.ro.

”Eu vreau să fiu aceeași eu, am niște rutine foarte bine puse la punct, nu am lucruri care sunt ieșite din normal. Am un program de somn foarte bine optimizat, programul de sport, de lucru și îmi doresc să rămână tot așa. Știu că la un moment dat va fi foarte aglomerat și atunci va trebui o organizare mai bună cu programul meselor mele, să îmi gătesc ce-mi trebuie, să îmi comand acolo unde sunt variante foarte bune, iar dacă va fi să sar un antrenament de un anume fel în săptămâna respectivă, nu va fi nicio tragedie. E foarte importantă povestea cu somnul. În vacanță m-am culcat mai târziu, în rest, încerc să nu depășesc ora 22.30. Mai fac excepții vineri seara sau sâmbătă seara dar destul de rar și destul de puțin”, a adăugat aceasta.

Adina Halas e căsătorită și are un copil

Adina Halas este cunoscută publicului telespectator din România de pe vremea când era asistenta lui Mircea Badea la un show de noapte, alături de Carmen Brumă. Era o prezență super sexy. Astăzi, fosta asistentă de televiziune este trecută de 40 de ani și este o apariție la fel de senzuală.

În plan personal, Adina Halas este căsătorită cu Lucian Hugeanu și are un băiat, Serghei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Grindeanu îl dinamitează pe premierul desemnat: Acest lucru nu poate fi iertat
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
Fiul lui Dan Șucu, marchează pentru Rapid la câteva secunde după ce a intrat pe teren
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Din ce în ce mai mulți români își permit o mașină, potrivit Eurostat
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!