Cum se simte bărbatul cu inimă de porc. Medicii au rămas ULUIȚI după operație!

Cum se simte bărbatul cu inimă de porc. Medicii au rămas ULUIȚI după operație!
Foto - caracter ilustrativ
Publicat: 22/10/2023, 13:12
Actualizat: 22/10/2023, 13:16

La o lună după operaţie, a doua persoană din lume care a primit un transplant experimental de inimă de porc modificată genetic se simte bine. Animalului i-au fost editate 10 gene, trei dintre acestea fiind şterse sau inactivate.

Pacientul, americanul Lawrence Faucette, în vârstă de 58 de ani, suferea de o boală cardiacă în stadiu terminal, iar medicii spun că inima acestuia funcţionează acum de una singură şi nu prezintă semne de respingere, potrivit News.ro.

Echipa medicală care se ocupă de el consideră că funcţia sa cardiacă este excelentă, spune dr. Bartley Griffith, director al Programului de transplant cardiac şi pulmonar de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Maryland, care a efectuat operaţia.

„Nu există nicio dovadă de infecţie sau de respingere în acest moment”, a declarat medicul.

Intervenţia chirurgicală revoluţionară a fost efectuată pe 20 septembrie, la Centrul Medical al Universităţii din Maryland (UMMC), Statele Unite, de către aceeaşi echipă care a efectuat şi primul transplant experimental, în premieră, în ianuarie anul trecut.

Boala de inimă şi afecţiunile preexistente ale celui de-al doilea pacient l-au făcut neeligibil pentru un transplant de inimă umană tradiţională.

„Retragem toate medicamentele care îi susţineau iniţial inima. Aşa că acum inima lui face totul pe cont propriu”, a declarat – vineri – dr. Muhammad Mohiuddin, directorul Programului de xenotransplant cardiac al UMMC.

Medicul a precizat că echipa care îl îngrijeşte pe bărbat se asigură acum că el are puterea de a îndeplini funcţiile de rutină.

„Arată ca o inimă complet normală. Şi asta este cu siguranţă ceea ce ne-am dorit”, a precizat dr Mohiuddin.

Bărbatul a fost internat pentru prima dată la UMMC pe 14 septembrie, după ce a prezentat simptome de insuficienţă cardiacă, iar – în timp ce se afla în spital – inima sa s-a oprit de două ori şi a putut fi readusă la viaţă doar cu ajutorul unui defibrilator automat.

Potrivit sursei citate, intervenţia chirurgicală experimentală de xenotransplant a primit undă verde, prin programul de uz compasional (pentru pacienţi fără opţiuni terapeutice) al Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA).

Programul este „o cale potenţială pentru ca un pacient cu o boală sau o afecţiune gravă sau care pune imediat viaţa în pericol să aibă acces la un produs medical experimental (medicament, produs biologic sau dispozitiv medical) pentru tratament în afara studiilor clinice, atunci când nu sunt disponibile opţiuni terapeutice alternative comparabile sau satisfăcătoare”, potrivit FDA.

Xenotransplantul înseamnă transferul de ţesuturi, celule, organe, de la un animal la altul dintr-o specie diferită.

Inima de porc utilizată provine de la un porc modificat genetic de la Revivcor, o filială a United Therapeutics Corporation.

Animalului i-au fost editate 10 gene, iar trei geneau fost şterse sau inactivate pentru a elimina zahărul alfa gal din celulele sanguine ale porcului, care poate declanşa o reacţie severă în sistemul imunitar uman, provocând respingerea organului.

O altă genă de porc a fost modificată pentru a controla creşterea inimii de porc, în timp ce şase gene umane au fost adăugate în genomul animalului pentru a creşte acceptarea sa de către sistemul imunitar al beneficiarului.

FDA a autorizat pentru prima dată porci editaţi genetic pentru o potenţială utilizare terapeutică şi consum în 2020. În acest moment, nu există studii clinice care să utilizeze organe de porc pentru transplanturi la fiinţe umane vii.

De asemenea, medicii l-au tratat pe american cu un tratament experimental cu anticorpi pentru a suprima şi mai mult sistemul imunitar şi pentru a preveni respingerea inimii de porc.

Pacientul continuă să fie monitorizat pentru orice semne de respingere sau orice dezvoltare a unor virusuri care există la porci. Totodată, animalul donator a fost atent analizat pentru a se detecta orice semne de virus sau agenţi patogeni.

Spitalul a declarat că americanul şi-a dat consimţământul deplin pentru acest tratament experimental şi a fost informat cu privire la toate riscurile. Mai mult, acesta a fost supus unei evaluări psihiatrice complete şi a discutat cazul său cu un etician medical.

Un alt pacient nu a supraviețuit unui astfel de transplant

Medicii Mohiuddin şi Griffith au înfiinţat primul centru din Statele Unite pentru cercetare în domeniul xenotransplantului cardiac şi au efectuat prima astfel de operaţie experimentală pe un alt american, în vârstă de 57 de ani, în ianuarie 2022. Atunci, pacientul a murit la două luni după operaţie.

Deşi nu au existat semne de respingere în primele săptămâni după transplant, autopsia a concluzionat că americanul a murit până la urmă de insuficienţă cardiacă, din cauza „unei serii complexe de factori”, inclusiv starea sa înainte de operaţie.

Americanul fusese deja spitalizat şi ţinut conectat la un aparat de by-pass cardio-pulmonar timp de şase săptămâni înainte de transplant.

Un studiu de caz realizat de medici şi publicat în revista Lancet a remarcat faptul că existau dovezi ale unui virus porcin care nu fusese identificat înainte de transplant.

Grupul Donate Life America precizează că 17 americani mor în fiecare zi în aşteptarea unui organ de la un donator.

Potrivit guvernului federal american, pe lista de transplant de organe se află peste 113.000 de persoane, inclusiv peste 3.300 de persoane care au nevoie de o inimă.

FOTO – caracter ilustrativ: Shutterstock

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China aplică strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30...
Românii de la bloc riscă mari amenzi. Multă lume face asta când gătește, acum e...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii