Prima pagină » Actualitate » Dan Tapalagă: „Cum și-a început mandatul Nicușor Dan? DEZASTRUOS ar fi cuvântul potrivit”

Dan Tapalagă: „Cum și-a început mandatul Nicușor Dan? DEZASTRUOS ar fi cuvântul potrivit”

Dan Tapalagă: „Cum și-a început mandatul Nicușor Dan? DEZASTRUOS ar fi cuvântul potrivit”
Dan Tapalagă

Jurnalistul Dan Tapalagă analizează, într-un editorial pentru G4Media.ro, începutul de mandat al președintelui Nicușor Dan. „Dezastruos ar fi cuvântul potrivit”, afirmă acesta, încă de la început.

 

„În primele două luni după câștigarea alegerilor, președintele Nicușor Dan a arătat că nu dispune de suficientă forță pentru a-și impune voința politică, a comis cel puțin o eroare majoră și a demonstrat o capacitate limitată de înțelegere a mecanismelor statului, precum și zero instincte politice. De exemplu, într-o discuție informală recentă cu jurnaliștii, președintele a admis că alegerea Siminei Tănăsescu la șefia Curții Constituționale a fost o surpriză chiar și pentru el. Șeful statului s-ar fi așteptat ca în fruntea CCR să ajungă fie Mihaela Ciochină, propusă judecător de fostul președinte Klaus Iohannis, fie Iulia Scântei, despre care se spune că ar fi beneficiat de susținerea premierului Ilie Bolojan.

 

Din poziția de spectator neangajat, lui Nicușor Dan nu i-a rămas decât să constate surpriza. Or, Curtea Constituțională s-a dovedit de-a lungul anilor o instituție-cheie în stat. Nu doar că poate scoate din cursă un candidat la prezidențiale, dar poate și suspenda un președinte în funcție. Asta nu pare să fi înțeles foarte bine Nicușor Dan, uitând, de pildă, că suspendarea lui Traian Băsescu nu s-ar fi putut realiza în 2012 fără complicitatea CCR-ului de atunci.

 

Un elementar instinct de conservare l-ar fi putut face ceva mai activ în episodul alegerii conducerii Curții. Doar întâmplarea face ca Simina Tănăsescu să fie un profesionist cu reputație bună. La fel de bine putea fi ales însă unul dintre judecătorii anti-reformiști susținuți de PSD: Cristian Deliorga, Gheorghe Stan sau Bogdan Licu. Alegerea noului președinte al CCR a fost lăsată la mâna hazardului, din cauza desistării totale a președintelui Dan. Nimeni n-a știut pe cine își dorea, de fapt, la conducerea Curții, așa că fiecare a votat cum l-a tăiat capul.

 

Puriștii vor aplauda probabil frenetic această atitudine, invocând argumentul nobil că președintele nu s-a implicat în treburile justiției. I-aș sfătui să nu se grăbească. Președintele Dan a avut, totuși, o tentativă de a juca — vagă de tot — dar n-a reușit. De pildă, a sunat-o pe Lia Savonea cu rugămintea să nu candideze la șefia Înaltei Curți, pentru că ar transmite un semnal prost în sistem. Unsă cu toate alifiile regimului Dragnea și nu numai, Savonea l-a refuzat politicos, invocând dreptul ei constituțional de a candida.

 

Nu-mi pot imagina niciun alt președinte — poate doar pe Emil Constantinescu — incapabil să-și impună voința politică. Un șef de stat dispune de multă legitimitate și de o putere reală, dacă știe cum să le folosească. Când nu o face, tot sistemul îi miroase imediat neputința. Așa se face că, în justiție, nu i-a ieșit mai nimic: Inspecția Judiciară, Înalta Curte, judecătorul propus de PSD la Curte (Mihai Busuioc) — toți provin din tabăra anti-reformistă. Și toți au defilat nestingheriți pe sub nasul indiferent al președintelui Dan.

 

Adăugați la acest tablou și catastrofa de negociere politică de la formarea guvernului, unde PSD a obținut cam tot ce și-a dorit — inclusiv Ministerul Justiției. Altfel spus, tot PSD va propune viitorii procurori-șefi ai DNA și Parchetului General, pe care Nicușor Dan ar dori să-i schimbe. Foarte bine, doar că tocmai le-a cedat PSD-ului puterea de a face noile numiri.

 

Cel mai spectaculos autogol a fost atacarea la CCR a legii care înăsprește pedepsele pentru propaganda extremistă. Nicușor Dan a folosit, practic, aceleași argumente cu Călin Georgescu, George Simion, AUR și Diana Șoșoacă. Dovadă că Fundația legionară «Gavrilă Ogoranu» i-a aplaudat la scenă deschisă acțiunea și l-a felicitat public. Nici în aceste condiții, președintele nu pare să înțeleagă ce gafă politică enormă a comis”…

Citește aici textul integral!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!