Prima pagină » Actualitate » Descoperire macabră în Oradea. Cadavrul unei persoane a fost găsit într-o mașină carbonizată

Descoperire macabră în Oradea. Cadavrul unei persoane a fost găsit într-o mașină carbonizată

Descoperire șocantă în Oradeea. Marți, cadavrul unui bărbat în vârstă de 40 de ani a fost găsit într-o mașină carbonizată, părăsită pe câmp, la ieșirea spre Sântandrei, lângă calea ferată. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Cristian Ardelean, a declarat miercuri că victima a fost descoperită de un curier care se afla în zonă. La fața locului s-au deplasart de urgență polițiști criminaliști, pompieri și procurori, după care zona a fost izolată.

Cadavrul unui bărbat de 40 de ani, găsit într-o mașină carbonizată, în Oradea

„În cursul zilei de marţi, prin apel la 112, organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că a fost descoperit un autoturism carbonizat, pe un drum neasfaltat între Oradea și Sântandrei. În interior se afla un cadavru, cu urme evidente de carbonizare. În prezent putem afirma cu certitudine că nu există suspiciuni privind săvârşirea unei infracţiuni de omor”, a subliniat procurorul.

Potrivit ultimelor informații, victima este un bărbat originar din Cluj, stabilit în Oradea. Autoturismul în care a fost găsit cadavrul său nu îi aparținea, acesta fiind folosit pentru activități de ride-sharing. Din 13 noiembrie, aceasta activa atât în platforma Bolt, cât și în Uber, prestând servicii cu autoturismul Dacia Lodgy în care, ulterior, corpul său a fost descoperit carbonizat.

Conform informațiilor oferite de Bihoreanul, numele bărbatului este Mircea Iuhaș. Potrivit unor surse judiciare, acesta avusese în trecut probleme cu legea, condamnări pentru infracțiuni rutiere și furturi de biciclete, însă fusese ulterior reabilitat.

Procurorii nu exclud variata ca incidentul să fi pornit cu o noapte înainte, iar exploia să fi fost cauzată de o instalație GPL, montată pe autoturism.

„Se pare că a avut loc o deflagrație care nu a fost observată de nimeni, cel mai probabil pentru că s-a produs în timpul nopții, într-o zonă izolată”, a mai precizat Ardelean.

Autovehiculul în care a fost găsit cadavrul urmează să fie expus unei expertize tehnice, iar imaginile de pe camerele de supraveghere montate în zonă vor fi analizate.


RECOMANDAREA AUTORULUI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi