Prima pagină » Actualitate » Din 12 decembrie se va putea ajunge cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni. Care va fi intervalul trenurilor și durata călătoriei

Din 12 decembrie se va putea ajunge cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni. Care va fi intervalul trenurilor și durata călătoriei

Din data de 12 decembrie 2020 se va putea ajunge și pe calea ferată la Aeroportul Otopeni-Henri Coandă, anunță CFR Infrastructură, prin intermediul unui comunicat. Astfel, 72 de trenuri vor circula 24 de ore din 24, iar durata unei călătorii va fi de aproximativ 20-23 de minute.

Potrivit sursei citate, lucrările au fost finalizate în proporție de 100% și astfel este asigurată legătura directă între Gara de Nord și Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Primele trenuri cu călători vor circula, începând cu data de 12 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a Mersului Trenurilor 2020/2021.

Pentru asigurarea legăturii directe între Gara București Nord și Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA a derulat două proiecte feroviare, și anume: Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia – Baloteşti, un contract în valoare 50,5 milioane lei, finanțat de la Bugetul de Stat și construcție linie nouă pentru Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București, un alt contract în valoare de 412.719.666 lei, finanțat din fonduri europene și buget de stat”, se arată în comunicatul CFR Infrastructură.

Care va fi intervalul trenurilor și durata călătoriei

Potrivit CFR, serviciile de transport de călători din Gara de Nord spre Aeroport și retur vor fi disponibile prin introducerea de trenuri cu mers cadenţat, la un interval de 40 de minute (24h/24h), iar călătoria va dura  aproximativ 20-23 de minute.

În această perioadă, între CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, și cei trei operatori de transport feroviar de călători, care au depus solicitări pentru asigurarea serviciului public de transport de călători pe această rută, este în desfășurare procesul de alocare a traselor pentru cele 36 de perechi de trenuri care vor circula pe linia CF București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București, urmând ca din 12 decembrie 2020, odată cu intrarea în vigoare a Mersului Trenurilor 2020-2021, să circule și primele garnituri pe ruta directă Gara de Nord – Aeroport”, se mai arată în comunicatul citat.

Astăzi, a fost făcută recepția tehnică a acestei lucrări, așa cum a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, iar de pe 12 decembrie cele 72 de trenuri vor putea circula pe această linie de cale ferată.

Foto: CFR SA / CFR Infrastructură

Recomandarea video

Mediafax
Școli închise din cauza vremii nefavorabile, Cursuri suspendate joi și vineri
Digi24
„Întâi tragem, apoi punem întrebări”. Vechea regulă a Armatei daneze valabilă și în cazul unei invazii armate a SUA în Groenlanda
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul bărbaților din Arad care au sărit de pe bloc! Vecinii lor rup tăcerea: 'Avea bănişori, dar da...
Prosport.ro
La 42 de ani, campioana e bănuită că se iubește cu un bărbat mai tânăr cu 20 de ani
Adevarul
Ce mesaj îi transmite Trump lui Putin după ce SUA au confiscat două petroliere în Europa și Caraibe
Mediafax
Cât costă în România treningul purtat de Maduro în momentul arestării. Stocul produsului s-a epuizat în mai multe țări
Click
Horoscop joi, 8 ianuarie. Leii primesc vești apăsătoare, Scorpionii află secrete
Digi24
Ce răni au suferit Maduro şi soţia lui în timp ce încercau să fugă de forţele americane
Cancan.ro
Femeie de 47 de ani, găsită moartă în apartamentul în care s-a cazat în vacanța de iarnă. A mers de 2 ori la Camera de Gardă, dar medicii au trimis-o acasă
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa sfidează bătrânețea. La 56 de ani, artista din Banat se simte și arată cu 20 de ani mai tânără
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Șoferii cu vârsta peste 70 de ani vor fi supuși unor teste oftalmologice la fiecare trei ani
Descopera.ro
Care e mai sănătos: ceaiul sau cafeaua?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Vânătorul către Scufiţa Roşie: - Pentru că îmi place de tine, o să-ți îndeplinesc trei dorințe!
Descopera.ro
Cinci destinații turistice din Spania pe care să le eviți în 2026