Prima pagină » Actualitate » Discursul lui Dodon către moldoveni la aflarea înfrângerii în alegeri: „Rușii ne!”

Discursul lui Dodon către moldoveni la aflarea înfrângerii în alegeri: „Rușii ne!”

Rene Pârșan

Igor Dodon a ținut un discurs fulminant, în rusă și română, pentru moldoveni la aflarea înfrângerii în alegeri. Fostul președinte a mobilizat masele, câteva zeci de suporteri bilingvi, pentru un protest spontan în fața CEC. La discurs au participat din oficiu și un pâlc de jandarmi.

„Rușii ne!”, a fost  cheia discursului fostului președinte care a hipnotizat vreo 30 de simpatizanți fideli, după anunțarea rezultatelor preliminare ale scrutinului, care dau PAS câștigător detașat.

Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova și lider al PSRM, a transmis că va organiza un protest pașnic, luni, 29 septembrie, la ora 12:00,  în faţa CEC și a Parlamentului, fără drapele de partid.

Liderul socialist pro-Kremlin a declarat că nu va tolera revolte violente. Totodată, a transmis un mesaj către forţele de ordine: „Nu vă supuneţi ordinelor dictatoriale ale unei puteri politice cuprinse de panică şi agonie”. El a mai anunțat că „mâine se va lua o decizie cu privire la acţiunile viitoare”.

De asemenea, mâine, la ora 12:00, ne vom întâlni cu toţii în faţa clădirii Parlamentului pentru un protest paşnic în apărarea alegerii populare. Facem apel la toate comunităţile, la toate forţele politice – indiferent de orientarea lor ideologică, şi la toţi liderii de opinie publică – să cheme la unitate, cere Dodon.

De asemenea el a cerut ca la manifestația de luni să nu fie folosite materiale electorale explicite, steaguri de partid.

Recomandarea autorului:

Dodon îndeamnă la organizarea unui PROTEST pașnic: Nu vă supuneţi ordinelor dictatoriale ale unei puteri politice cuprinse de panică şi agonie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Christa Pike, în stare critică după execuția eșuată din SUA. Avocații cer schimbarea pedepsei
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!