Prima pagină » Actualitate » Dispare FC Dinamo. Tribunalul București a dispus intrarea în FALIMENT. Ce se întâmplă cu acțiunile și cu marca

Dispare FC Dinamo. Tribunalul București a dispus intrarea în FALIMENT. Ce se întâmplă cu acțiunile și cu marca

Dispare FC Dinamo. Tribunalul București a dispus intrarea în FALIMENT. Ce se întâmplă cu acțiunile și cu marca

ACS FC Dinamo sau „Dinamo- Badea” – așa cum este cunoscută asociația în rândul fanilor dinamoviști – aflată din 2010 în procedură de insolvență – a solicitat Tribunalului București, miercuri, prin administratorul judiciar, deschiderea procedurii falimentului. Este important de precizat că ACS FC Dinamo se afla în reorganizare judiciară încă din 2010. Instanța s-a pronunțat astăzi, în urma solicitării administratorului judiciar de la termenul de miercuri, 12 noiembrie și a dispus intrarea în faliment.

ACS F.C. Dinamo se află în insolvență de 15 ani

„Onorată instanță o să vă rugăm să dispuneți deschiderea procedurii generale a declarării falimentului asociației debitoare raportat la neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Planul de reorganizare. Din păcate nu a fost reușită nici cesionarea creanței bugetare, iar în aceste condiții vă rugăm să dispuneți dizolvarea asociației și desemnarea subscrisei în calitate de lichidator judiciar”, s-a adresat reprezentantul administratorului judiciar în fața Instanței, potrivit informațiilor publicate de prosport.ro.

Marca „Fotbal Club Dinamo” a fost evaluată la aproape un milion de euro

ACS FC Dinamo – patronată de Nicolae Badea (77 de ani, fostul finanțator de la S.C. Dinamo, 1948 S.A. ) – care nu a mai înscris în acest sezon echipa de sezon în Liga 3, mai are în momentul de față câteva grupe de juniori.

După declanșarea procedurii de faliment, bunurile mobile și imobile vor fi scoase la licitație de către lichidatorul judiciar, iar sumele rezultate vor fi împărțite creditorilor înscriși la masa credală.

Potrivit sursei citate, în Raportul de evaluare al bunurilor din 2019 – act oficial întocmit pentru orice societate care se află în insolvență –  în care debitoarea pretinde că-i aparține palmaresul lui Dinamo preluat de la CS Dinamo până în 2005, bunurile de patrimoniu atașate mărcii Fotbal Club Dinamo sunt echivalate la suma de 4,5 milioane de lei.

Totodată, ACS FC Dinamo deține și bunuri mobile pe care SC Dinamo le folosește în momentul de față. Vorbim de nocturna de la Săftica, stâlpi care aparțin asociației.

Sursă foto: Prosport.ro


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi