Doi bunici, soț și soție, dintr-un centru de îngrijire din Dâmbovița, își duc dorul în fiecare zi pentru că nu se mai recunosc

O povestea de dragoste dramatică îi are ca protagoniști pe doi bunici aflați într-un centru de îngrijire din cadrul DGASPC. Cei doi septuagenari sunt internați în acelasi centru, trec zilnic unul pe lângă celălalt, dar își duc dorul unul altuia pentru că nu se mai recunosc.

În pragul Zilei internaționale a Persoanelor Vârstnice, DGASPC Dâmbovița le-a spus povestea pentru a trage un semnal de alarmă asupra nevoilor de îngrijire pe care persoanele vârstnice le au și asupra faptului că cea mai bună îngrijire poate fi oferită în familie. În lipsa ei, intervin serviciile sociale.

La Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Pucioasa sunt îngrijiți 48 de bunici, fiecare cu nevoile lui, cu bucuriile, dar și cu apăsările sufletești, cu gândurile și cu amintirile pe care le retrăiesc zi de zi.

ANALIZĂ Europa schimbă harta gazelor, dar statul condamnă românii la sărăcie. Cum este irosită uriașă șansă Neptun Deep. Expert: România se ocupă de găinării

06:00

EXCLUSIV Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope

05:00

„Aici găsim o situație deosebită, care ne dovedește, din nou, că timpul este neiertător și că odată cu trecerea anilor devenim tot mai vulnerabili, ne schimbăm, poate atât de mult încât nu ne mai recunoaștem. Este situația a doi soți, în vârstă de 78 și 79 de ani, care au ajuns în același serviciu de tip rezidențial, soțul în anul 2014, iar soția în anul 2021.

Povestea lor de iubire a început în anul 1972 când s-au căsătorit și a durat zeci de ani. Soțul este din Iași și a rămas în Dâmbovița după ce a cunoscut-o pe doamna care i-a furat inima, ba chiar a preluat și numele de familie al acesteia. Au împreună doi copii, dar care sunt, la rândul lor, instituționalizați. Nu mai știu nimic despre ei și, surprinzător, nici ei nu se recunosc unul pe celălalt.

Deși personalul centrului le-a spus încă de la început că sunt soț și soție și au încercat să îi antreneze în discuții comune, au rămas blocați în amintirea vremurilor apuse. De multe ori au trecut unul pe lângă altul ca doi străini, fără să se privească, fără să își vorbească”, au povestit reprezentanții centrului din Pucioasa.

Bunica nu a mai putut merge, afecțiunile agravându-se odată cu trecerea timpului. Acum stă în pat și cântă, pentru că le-a povestit angajatilor centrului că mereu a iubit muzica lăutărească.

Deși i-au scăzut puterile, glasul îi este parcă nemuritor. Își amintește că a cântat în ansamblul Doina Argeșului și că s-a căsătorit cu un bărbat pe care l-a cunoscut la nunta surorii ei: ”Era un bărbat normal, nici urât, nici frumos, un bărbat mâncăcios”.

Nu își amintește că soțul este la câteva camere distanță, deși i se repetă acest lucru. Spune doar că îi e dor, că nu l-a mai văzut de mult timp și că dacă ar veni, ar începe să plângă. Din păcate, nu îl mai poate vedea deloc, întrucât anii și-au pus amprenta și asupra vederii doamnei. Despre copii nu vorbește mult, doar despre ”fata brunetă, cu părul negru ca abanosul… o fată frumoasă era fata mea”.

„Ne-a spus că dacă îl vedem pe soțul său vreodată să îi transmitem ”multe complimente”, iar apoi a revenit la rugăciunile pe care le repetă zi de zi, căci atât i-a rămas în amintiri, credința în Dumnezeu”, au spus reprezentanții centrului.

Bunicul nu comunică cu angajații centrului despre viața de familie, pentru că nu își mai amintește cum era. Despre soția sa spune doar că ”era harnică, făcea multă treabă acasă” și își mai amintește că mai mereu cânta. Știe doar că au avut împreună un băiat, de fată nu își mai amintește. „Spune că îi este bine singur și respinge ideea că doamna vieții lui se află în același centru de îngrijire.

În ciuda faptului că nu se recunosc fizic, angajații centrului au grijă să îi țină aproape pe cei doi soți, pentru că „sufletele lor se caută și vor fi împreună până la sfârșit”, mai povestesc angajații DGASPC.