Prima pagină » Actualitate » Doliu în artă! Scriitorul şi pictorul german Bruno Epple a murit

Doliu în artă! Scriitorul şi pictorul german Bruno Epple a murit

Elena Popescu
Doliu în artă! Scriitorul şi pictorul german Bruno Epple a murit

Doliu în artă! Scriitorul şi pictorul german Bruno Epple a murit la vârsta de 92 de ani. Vestea decesului a fost confirmată de către primarul oraşului Öhningen, unde autorul îşi avea reşedinţa, potrivit DPA.

Bruno Epple s-a stins din viaţă vineri. Acesta era un apropiat al scriitorului Martin Walser, care a murit pe 26 iulie, la vârsta de 96 de ani.

Cine a fost Bruno Epple

Născut pe 1 iulie 1931, în Rielasingen (sud-vestul Germaniei), Epple a fost profesor de liceu până în 1989. Epple a scris poeme în proză scurtă în alemanic, un grup de dialecte vorbite în sud-vestul Germaniei. De asemenea, a scris şi în Germana de Sus.

Bruno Epple a fost activ din punct de vedere artistic începând cu anul 1955, iar picturile sale i-au adus notorietatea atât în ţara natală, cât şi pe plan internaţional.

Picturile lui sunt clasificate drept artă naivă, caracterizată prin simplitate şi sinceritate. Sunt consideraţi în general pictori naivi acei artişti cărora le lipseşte o educaţie artistică formală.

Foto: Facebook Chris Inken Soppa

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!