Doru Bușcu-Cu ce rămânem după Iliescu? Marile semne de întrebare! | „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”

A fost cel mai proeminent, important om politic care a zguduit societatea. Oamenii muncii au crezut pe deplin în Ion Iliescu.

S-au alterat rădăcinile unei dezvoltări normale, corecte, inteligente. Educația a deveit ceva ce nu ne vom imagina niciodată. A fost prima neglijată. Suntem aici, fără mari speranțe, ca generațiile care vin după noi ca să facă altfel.

Iliescu a avut umor, deși a fost dușmanul nostru neîmpăcat. L-am călcat în picioare, uneori, la modul grotesc.

Eram atât de revoltați, încât eram violenți. La un moment dat, am deschis un dialog cu el. Cu Năstase, era mai greu, era nevrotic.

Iliescu a venit la Balul Cațavencu, a ținut un discurs, chiar republican.

Nu avem acces la documentele care pot să clarifice poziția lui. Eu pot să presupun că a avut o relație cu serviciul secret rusesc. Însă, sunt documente în Rusia, sunt documente în SUA, în statele occidentale care au susținut trecerea la democratice a fostelor state comuniste din arealul URSS.

Cei indignați autentic sunt cei care au luat bătaie la revoluție, care au suferit depe urma descompunerii economiei din cauza poiticii tărăgănate.

RÎntre 1989-1995, România a fost un sat fără câini din care s-a furat masiv.

Iliescu a simțit cumva ritmul lent al propagării democrației, a creșterii din germenii unei mici pături intelectuale a acestei democrații care să acopere cu frunzele sale întreg poporul român.

Băsescu a avut întotdeauna știința plasamentului. Dacă ar fi fost fotbalist ar fi fost un pomanagiu care ar fi dat goluri din careul de 6 m.

Aici a fost adecvat Băsescu și original, în același timp.

Oamenilor le place dacă te comporți ca un lider. Definiția unui lider este: un om care știe ce e de făcut.

Copiii vechilor securiști au ajuns noii oameni de afaceri. Între timp, Securitatea, care era de stânga, după ce a vândut din resursa economică și-a dobândit capital, a devenit de dreapta.

În politică e nevoie de oameni inteligenți, edicați, care să înțeleagă aceste aproximații morale.

Ceremoniile oficiale sunt făcute pentru a unifica națiunile.

Epitaful poate să fie alb și negru.

Dacă tot ți-a murit, laudă-te cu el! Plătește un tribut de smerenie cu el!

Dl Ilie Bolojan a făcut o figură frumoasă. Comunicatul lui a ținut cont de anumite sensibilități. Și-a asumat rolul de premier. A mers și la slujba religioasă.

Chiar și rușii, și chinezii s-au limitat la publicarea unor comunicate pe site-ul ambasadelor.

Cred că aici este o problemă de gust, de maturitate și o chestiune de inteligență politică. Ion Iliescu nu mai reprezenta o miză în echilibrele de putere.

Aduce un element de tensiune care nu cred că era de dorit în contextul actual.

Mai există un context, cel al oamenilor de stat. Aici trebuie să ai o altă raportare la istorie. Trebuie să dai un ton de serenitate și să cauți să favorizezi dialogul între tabere care au viziuni diferite.

Mai este și semnalul pe care tu îl proiectezi în lume, ca stat. În momentul în care șeful statului nu a avut nicio reacție, fără îndoială că acest lucru a diminuat și mai mult un serviciu care era la cote minime.

Nu s-au primit mesaje de la foști lideri de stat, nu s-au deschis cărți de condoleanțe. Trebuiau transmise invitații pe linia familiei politice europene de către PSD.

El a reușit să îmblânzească ferocitatea și graba sistemului de securitate și să o hrănească mai lent cu bucăți din economia României.

În fotografia de început, cred că a fost folositor Iliescu. Și de voință politică.

Anii ăștia de comunism au schimbat fibra morală a poporului.

Nu se putea atribui toate astea lui Iliescu fără contribuția vechii securități care s-a rebrenduit în SRI.

Dacă nu era Iliescu ar fi fost altcineva.

Mai devreme sau mai târziu, cineva ar fi făcut același lucru ca Iliescu.

Dacă ar fi venit Dăscălescu, Verdeț, ăștia nu se puteau smulge din felul ăsta de a gândi comunismul cu inflexiuni de totalitarism.

Acum, el este acuzat, și eu îl acuz pentru asta, deși el nu a fost un om care a vrut să fure bani, i-a lăsat pe ceilalți. A făcut un pact. Cred că acest pact a inclus și securitatea lui personală.

Inteligența vechilor KGB-iști i-a făcut să-l împingă pe Iliescu în spate.

El(Iliescu) a fost un fel de Mihai Răzvan Ungureanu al elitei comuniste. A fost parte din elita elitelor vechilor comuniști.

Ceaușescu n-a vrut niciodată să-i omoare pe cei descoperiți ca amenințări ale KGB-ului.

Dacă ne uităm în tinerețea lui Ion Iliescu, un tânăr care a ales comunismul ca o oportunitate bună în carieră.

Eu zic că istoria n-a intrat în deplinătatea funcției ei. Sunt documente care urmează să iasă.

Toți purtăm cu noi un portret subiectiv al lui Ion Iliescu.

Dincolo de această istorie subiectivă, numai vorbim de Mineroiade, Iliescu, prin forța împrejurărilor și democrația formală, a ajuns în capul statului. A făcut lucruri mult mai puțin rele decât putea să facă. Ar fi putut să permită trupelor rusești în 1989 și să intre, că s-au oferit.

Iliescu, pe care-l lăuda Emil Cioran, a liniștit taberele.

Cu oboseală. Semnificația lui Iliescu s-a stins în ultimii 20 de ani. A coborât de pe cal și a rămas în grajd. Și-a pierdut și puterea, și semnificația.

Toată lumea se bate în jurul cadavrului lui Ion Iliescu.

Această încăierarea la căpătâiul proaspăt decedatului este jenantă. Există o lege și discuția trebuia încheiată. Mi se pare o discuție prostească.